UPDATE: Ieri seară Tudorel Toader era în stare gravă, prezenta hemiplegie, stare care presupune paralizie a unei jumătăţi a corpului, fiind un AVC ischemic. A fost internat la Terapie Intensivă, dar spre dimineaţă starea sa de sănătate a fost mai bună, rectorul UAIC putea să îşi mişte mâna dreaptă. Momentan este internat la Clinica de Neurologie, surse medicale explicând că cel mai probabil AVC-ul a fost tranzitoriu şi sunt şanse mari la o recuperare completă.
UPDATE: Surse medicale susţin că Tudorel Toader a suferit ieri un AVC ischemic, cu o semi-pareză pe partea dreaptă fiind internat la terapie intensivă.
Cititi si: Rectorul Tudorel Toader nu prea mai ştie de ce a ajuns la spital
Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a fost internat de urgenţă, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Potrivit unor surse locale, Tudorel Toader a ajuns la spital după ce s-a simţit rău. Tudorel Toader este internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Florin Grămadă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru primeşte îngrijiri medicale la Spitalul „Nicolae Oblu”, însă a spus că nu poate oferi detalii despre starea sa de sănătate. Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader, nu era cunoscut cu probleme grave de sănătate.
Publicitate și alte recomandări video