UPA s-a mutat în clădirea unei vechi rivale. Negocierile au început în urmă cu doi ani

vineri, 01 martie 2019, 02:50
4 MIN
 UPA s-a mutat în clădirea unei vechi rivale. Negocierile au început în urmă cu doi ani

Universitatea „Petre Andrei“ a plecat de pe Splai Bahlui şi a ajuns în sediul Universităţii „Mihail Kogălniceanu”, aflată în proces de dizolvare

La doi ani de când inaugura noul sediu de pe Splai Bahlui, în urma unui parteneriat cu o companie care deţinea clădirea din mijlocul facultăţilor Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, conducerea Universităţii „Petre Andrei“ a luat decizia mutării sediului, după ce existau presiuni imobiliare din partea asociaţilor, care au şi început un şantier în zonă. Astfel s-a anulat o rivalitate începută încă din primii ani de după Revoluţie între Universitatea „Mihail Kogălniceanu“, aflată momentan în proces de dizolvare, şi UPA din Iaşi, acestea încheind un contract de asociere pe baza căruia UMK a cedat clădirea din Bucşinescu, ce a devenit noul sediu al UPA din Iaşi, iar cadrele didactice care nu plecaseră din universitate, în special din domeniul Drept, au fost asimilate de UPA.

„Cele două părţi au ca scop dezvoltarea programelor existente şi colaborarea în proiecte educaţionale, culturale şi ştiinţifice. Parteneriatul are o durată de şase ani, cu posibiitatea prelungirii lui“, au precizat reprezentanţii universităţii la debutul anului universitar. Unul dintre fondatorii UPA, prof.dr. Doru Tompea, a descris pentru „Ziarul de Iaşi“ faptul că negocierile între cele două părţi au început în urmă cu doi ani de zile, când prof.dr. Genoveva Vrabie, la rândul său unul dintre fondatorii UMK, era încă în viaţă. Fiica acesteia nu ar fi fost de acord cu asocierea într-o primă fază, dorind să vândă, conform lui Doru Tompea, însă părţile au ajuns la un consens vara trecută, iar de la 1 octombrie UPA s-a transferat cu sediul în clădirea din Bucşinescu, iar cursurile se desfăşoară acolo. Mai mult, Tompea susţine că numărul studenţilor a şi crescut faţă de anul trecut, când scăzuseră sub 1.000, la aproximativ 800, până la circa 1.300, în condiţiile în care UPA oferă şi cursuri de Asistenţă Socială şi Psihologie, domenii care au avut în ultimii doi ani la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi cea mai mare concurenţă pe numărul de locuri. UMK este acum în aşteptarea unei legi de desfiinţare, însă chiar şi după ce Klaus Iohannis va promulga acea lege, sunt obligaţi să administreze în continuare patrimoniul până când toţi studenţii care au absolvit acolo vin să îşi ridice diplomele.

Conform unor surse, ar fi vorba de peste 500 de diplome care nu au fost încă ridicate. „Contractul de asociere a fost negociat timp de doi ani şi semnat vara trecută. Eu am vrut în trecut să fac un consorţiu al universităţilor private în Iaşi, care să rivalizeze şi să fie competitiv sistemului de stat, căci aşa, cu forţe risipite şi cu criza din piaţa academică şi cea economică, universităţile private au fost lovite puternic. Ajunsesem la un acord cu toţi din Iaşi, de principiu, dar văzând toate procesele şi plângerile lui Niculescu (n.r. – fondator al UPA, alături de Doru Tompea) s-au speriat“, a precizat prof.dr. Doru Tompea. Noua înţelegere pică bine pentru UPA din Iaşi, care poate solicita acum vizita Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior, fiindcă una dintre prevederile legale pentru obţinerea unui aviz cât mai pozitiv este deţinerea unui sediu permanent sau într-un contract de închiriere pe mai mult de cinci ani. Fostul sediu de pe malul Bahluiului a aparţinut unui institut de cercetare privatizat, iar pentru renovarea spaţiului respectiv UPA din Iaşi plătise peste 2 milioane de lei, dar nu acceptaseră condiţia pentru un parteneriat pe durată mai mare de 2 ani, cât a şi fost contractul.

„Tot veneau persoane să ne ceară acordul să înceapă organizare de şantier, că sunt pe parcursul obţinerii autorizării deschiderii şantierului pentru o clădire de birouri şi în perspectivă se vor mai extinde. Au făcut organizarea de şantier, apoi au cerut să le permitem să intre prin spaţiile noastre, într-o săptămână au venit cu alte cereri şi tot aşa. Înţeleg că nişte italieni ar vrea să construiască acolo în perspectivă o serie de blocuri“, a mai precizat prof.dr. Doru Tompea. Fosta clădire a UPA din Iaşi, turnul de 13 etaje de vizavi de Hotel Europa, a fost renovat de UMF şi va fi inaugurat în această toamnă, investiţiile totale în renovări fiind realizate printr-un proiect de circa 16 milioane de lei. 

Comentarii