Domnul Marelui Cuvânt

Universul e plin de semnificaţie şi are o menire. Ele scapă ştiinţei, poate şi religiilor, dar nu şi spiritualităţii. Aceasta vizează un tărâm invizibil, transcendent, aflat înlăuntrul Sinelui, o scânteie din Dumnezeu ce trăieşte în profunzimile fiinţei umane. Fiinţa este Fiinţa şi raţiunea de a fi a Fiinţei trebuie căutată în însăşi Fiinţa – perfecţiune divină, scopul final. Aceasta este obiectivitate pură, la care se ajunge – paradoxal – prin experienţă subiectivă, la care ştiinţa nu are acces, pentru că ea respinge cele mai multe elemente pentru care viaţa merită trăită, cum ar fi: iubirea, credinţa, frumuseţea, adorarea, minunarea, adevărul, compasiunea, moralitatea ş.a.

Fiinţa vine din eternitate şi merge în eternitate, din/ în nucleul cel mai profund al geometriei spaţiului abstract absolut, dincolo de minte, de afecte şi de raţiune, dincolo de bine şi de rău. Fiinţa este Dumnezeu în manifestare, în creaţie, pentru autorealizare. Ea trimite sufletul uman în lumea materială, o vale a plângerii, pentru a se îmbogăţi prin experienţă în lumea formelor, a creşte în putere şi înţelepciune, a se desprinde de materialul său psihologic (Eul) şi, în final, a se uni cu divinul.

Fiecare fiinţă umană evoluează pe raza sa. Este o evoluţie în materie de conştiinţă întru Domnul Marelui Cuvânt (Theomegalogos), pentru a iniţia o nouă zi cosmică plină de lumină. Când vine noaptea cosmică, Fiinţa se retrage şi se odihneşte la sânul Eternei Mame. Esenţa sa însă, despovărată de memoria Eului, rămâne veşnic înTatăl, în Infinitatea ce susţine totul. În căutările sale, fizica cuantică a dat taman peste aceasta, oprindu-se la marginea vidului ce a precedat creaţia, neputând merge mai departe. Din vid pleacă orice creaţie.

Ştiinţa este o mare pierdere de vreme. Einstein încă resimţea veneraţie şi uimire în faţa misterului. Dar după el câmpul de cercetare al fizicii teoretice a devenit unul aleatoriu, paradoxal şi golit de mister. Totuşi, Hawking şi alţii au realizat că principiile cuantice explică apariţia universului din vid sau neant. Dar, refuzând să accepte Geneza din vid, să vadă plenitudinea, au blocat totul. Cosmos înseamnă ordine şi vedem aceasta pretutindeni. Există, e adevărat, o doză de aleatoriu, dar acesta nu caracterizează decât o tranziţie de la un nivelde ordonare la altul. De la ordonare la semnificaţie nu e decât un pas. Universul este semnificant.

Avem a ne ridica conştiinţa la nivelul Fiinţei, într-un proces de autorealizare. Aceasta e o cale iniţiatică, pe care lepădăm irealul, iluzia, egoul şi pătrundem în lumile suprasensibile interne sau supradimensionale. Antiteza Fiinţei este Eul pluralizat, o creaţie a noastră schimbătoare, trecătoare, iluzorie, ce nu face parte din real, din divin. Fiinţa este absolută; Eul este relativ. Fiinţa este adevărul din noi; Eul este minciuna. Fiinţa este unică; Eul este multiplu. Fiinţa este cuvântul perfect; Eul este ignoranţa.

Ochiul în triunghi, care vede tot, ştie tot şi veghează asupra tuturor simbolizează Fiinţa, omniprezentă şi omniscientă. Fiinţa este unitate şi ubicuitate. Ereziile le creează Eul, nu fac parte din ontologia Fiinţei. Aceasta alege modul şi momentul contactului nostru cu materia, pentru a ne îmbogăţi prin experienţă. Ea poate alege orice formă, ţinând seama însăşi de meritele şi de necesităţile noastre de evoluţie. Putem fi şi pedepsiţi prin involuţie, totul e drept. Putem fi iertaţi, Iisus ne-a lăsat pentru asta o rugăciune atât de frumoasă…

Amintisem despre aleatoriu. Prietena cea mai bună a aleatoriului este entropia. Forţa opusă entropiei este evoluţia. Spiritualitatea susţine evoluţia şi îi conferă dominaţie şi ireversibilitate. Evoluţia face salturi de creativitate, care se petrec sub formă cuantică. De pildă, apa este formată din două gaze invizibile: hidrogenul şi oxigenul. Un necunoscător ar avea toate motivele să se mire că apa arată aşa… Aceste salturi cuantice domină creaţia şi-i asigură frumoasa diversitate. Astfel, Cosmosul este stăpânit de creativitate. Iar aceasta este determinată de conştiinţă, faptul fundamental în Univers, din perspectivă spiritualistă, întru Domnul Marelui Cuvânt.

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi