LIVE-TEXT – VICTORIE ȘI SALVARE DIRECTĂ!!! Poli Iași-Petrolul: 2-0

sâmbătă, 11 mai 2024, 03:00
7 MIN
 LIVE-TEXT – VICTORIE ȘI SALVARE DIRECTĂ!!! Poli Iași-Petrolul: 2-0

Confruntarea de azi, cu Petrolul Ploiești, din ultima etapă a play-out-ului Ligii I de fotbal, începe la ora 21:30.

Minutul 25- se cere un fault în careu la Bettaieb.

Minutul 15-lovitură liberă bine executată de Roman de la 30 m, Bettaieb este blocat la finalizare, iar Samayoa este semnalizat în ofsaid INFO: Dinamo-UTA 2-0; FC Voluntari-”U” Cluj 0-1. La aceste scoruri, Poli este salvată direct.

Minutul 11-Ștefanovici scapă în careu pe dreapta dar trage în portarul oaspeților. Oțelul- Botoșani 1-0, Dinamo – UTA 1-0

Minutul 5-Roman șut pe jos de la 20 m, prinde Zima

Minutul 2- Marchioni încearcă un șut din afara careului, mingea atinge transversala

Echipele de start

Poli:Lung-Todoroski, Ilie Samayoa,Ispas- Bordeianu, Marchioni- Ștefanovici, Roman, Bettaieb- Buș. Antrenor: Tony Da Silva.

Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Huja – Hanca, Seto, Dumitriu,Țicu- Musi, Berisha, Grozav. Antrenor: Laszlo Balint.

Arbitru: Horațiu Feșnic. (Szabolcs Kovacs în camera VAR)

TOATE CELE CINCI MECIURI DIN ULTIMA ETAPĂ SUNT DECISIVE ȘI ÎNCEP LA ORA 21:30

Dinamo-UTA

Oțelul- Botoșani

FCU Craiova-FC Hermannstadt

FC Voluntari-”U” Cluj

Poli Iași-Petrolul

CLASAMENT PLAY-OUT: 1.UTA-37 p; 2.Oțelul- 33 p; 3. Hermannstad-31 p; 4.”U” Cluj – 30 p; 5. Petrolul – 29 p; 6. Botoșani-25 p; 7. FC Voluntari-24 p; 8.Iași-24 p; 9.Dinamo-22 p; 10.FCU-22 p.

IMPORTANT DE ȘTIUT ÎN CAZ DE EGALITATE DE PUNCTE

1.FC Voluntari este singura echipă care nu a beneficiat de rotunjire la intrarea în play-out și este în față la orice egalitare. În caz contrar contează…

2.PUNCTELE DIN SEZONUL REGULAT

Poli Iași-33 p; FCU-31 p;Dinamo-29 p: Botoșani-21 p.

În cazul în care Iași ajunge la baraj, azi îi aflăm și adversara. Dacă va termina pe locul 7, va fi Csikszereda, dacă se clasează pe locul 8, CS Mioveni. Unirea Slobozia și Gloria Buzău au promovat direct.

STIREA INITIALA:

Multă supărare a pricinuit Politehnica în ultimii ani, când s-au făcut o mulțime de prostii la un club susținut cu multe milioane de euro din buzunarul ieșenilor! Având în vârf oameni promovați pe criterii fără nicio legătură cu competența, care au pus pe primul plan propriul interes, Poli a navigat mai mereu prin ape tulburi. Astfel, în loc de a oferi rezultate pe măsura blazonului orașului și a uriașelor fonduri primite de la ieșeni, Poli Iași a suferit enorm pe plan sportiv și a fost, mai mereu, în pragul falimentului. Colac peste pupăză, în acest sezon și-a tăiat singură, inconștient, și legătura cu echipa de tradiție, înființată în 1945, fapt care a dus la alungarea ultrașilor din peluză.

Armistițiul care poate duce la câștigarea războiului

Duminică, toate supărările ar trebui să fie uitate, fie și pentru 90 de minute. Pentru că, indiferent cât de necăjit, cât de frustrat, cât de revoltat poate fi un suporter local, și are toate motivele să fie așa!, mai ales și după acest sezon dezamăgitor, niciunul nu ar trebui să-și dorească retrogradarea unei echipe care poartă numele Iași. Chiar dacă „părinții” ei sunt din Breaza, cei locali, care au dat spiritul flăcării ce a ars neîntrerupt atâtea decenii, fiind repudiați acum… Iar lupta pentru recuperarea adevăratelor valori, pentru transformarea clubului într-unul cu adevărat profesionist poate fi reluată după un „armistițiu” scurt, la finalul căruia obiectivul actual, menținerea actualei grupări în elita fotbalului românesc, să fie atins.

Cu un stadion plin în spate, biletele puse pe piață, aproape toate – gratuite, fiind deja distribuite, cu un ambient „Iașul! Iașul!” oferit din mii de piepturi, mult mai energizant decât cel asigurat în acest sezon de fanfara adusă aiurea în Copou sau de manelele puse neinspirat la stația de amplificare a stadionului, Poli are toate șansele de a atinge ținta propusă.

Mulțumiri de la Șfaițer

Faptul că ieșenii vor fi lângă echipă, în ciuda rezultatelor sub așteptări din acest sezon, a fost apreciat și de președintele Consiliului Director al Politehnicii, Cornel Șfaițer. Acesta a declarat: „Deși i-am dezamăgit de multe ori în acest sezon, suporterii noștri demonstrează încă o dată că Poli este foarte iubită, fiind chiar una dintre cele mai iubite echipe din România. Le mulțumim că sunt alături de noi și îi rugăm să-i susțină pe băieți până în ultima secundă a partidei, chiar dacă, pe parcursul ei, s-ar putea întâmpla să avem și perioade mai modeste. Simțind căldura fanilor, băieții le pot oferi noi clipe de genul celor trăite anul trecut, când Poli, cu stadionul plin, s-a impus în meciurile cu Oțelul sau Dinamo, sau din acest an, când am învins Rapidul”.

Calcule știute și noaptea

Cei de la Poli știu și noaptea calculele retrogradării, pe care le-am tot amintit în ultimele zile. Iașul este acum la mâna lui în ceea ce privește prinderea barajului de menținere în Liga I. Pentru asta, soluția e simplă: nu trebuie să piardă cu Petrolul. Misiune care pare facilă, mai ales că oaspeții s-au salvat matematic etapa trecută de la retrogradare și, neavând licență europeană, nu mai au vreun obiectiv sportiv. Totuși, Poli nu trebuie să-i subestimeze pe adversari, care ar putea obține câteva sute de mii de euro bune în plus în cazul în care vor urca în clasament un loc sau două.

În rest, celelalte scenarii pentru Iași depind de alte rezultate ale ultimei runde.

Poli poate să se salveze direct de la retrogradare dacă bate Petrolul, FC Voluntari nu trece, acasă, de U Cluj, și FC Botoșani de Oțelul, la Galați, sau în Copou va fi egal, iar ilfovenii și botoșănenii pierd în confruntările amintite.

Politehnica poate însă să și pice! Asta dacă pierde cu Petrolul, iar una dintre FC U Craiova 1948 sau Dinamo București învinge, acasă, pe FC Hermannstadt, respectiv UTA.

O singură absență

Pe lângă avantajul terenului propriu și a tribunelor pline, Politehnica are și un alt atu, în afara diferenței uriașe de motivare.

Antrenorul gazdelor, Anthony „Tony” Da Silva, poate miza duminică pe tot lotul pe care îl are la dispoziție, cu excepția lui Luca Mihai, accidentat de mai mult timp. Asta pentru că ieșenii sunt feriți de suspendări: singurul jucător accidentat etapa trecută, Mihai Bordeianu, și-a revenit, iar după meciul de la Sibiu nu a apărut vreo altă problemă de lot.

Indiferent de toate elementele amintite, e cert că, pentru a nu pierde, Poli trebuie să joace mult mai bine decât a făcut-o la precedentul meci de pe teren propriu (0-2 cu UTA) și chiar decât luni, când a câștigat la Sibiu, prestația din meciul cu Hermannstadt fiind palidă lungi perioade.

Unde se mai joacă retrogradarea

Iată celelalte meciuri ale ultimei runde a play-out-ului, care se vor disputa tot duminică, de la ora 21:30: Poli – Petrolul, Voluntari – U Cluj, Dinamo – UTA, FC U Craiova – Hermannstadt, Oțelul – Botoșani.

CLASAMENT

* – A beneficiat de ajustare

Reamintim, în caz de egalitate de puncte, primul criteriu de departajare este ajustarea punctelor după sezonul regulat, capitol la care singura echipă avantajată din ultimele cinci este Voluntari. Apoi, se ia în considerare zestrea de puncte de după prima fază a competiției, capitol la care ordinea este Poli, FC U Craiova, Dinamo, Botoșani.

Comentarii