Eroii revoluţiei din 1989, uitaţi de autorităţile din Iaşi şi de preoţi

luni, 23 decembrie 2013, 02:50
3 MIN
 Eroii revoluţiei din 1989, uitaţi de autorităţile din Iaşi şi de preoţi

Nici un şef important nu a fost ieri prezent la manifestările din centru. De la Consiliul Judeţean a lipsit şi înlocuitorul şefului. Văzând delăsarea, chiar şi preoţii „au şters-o“ înainte de vreme.

Cei 19 eroi daţi de Iaşi în cursul evenimentelor din decembrie 1989 au fost uitaţi de autorităţile locale ieşene. Manifestările oca­zionate de comemorarea a 24 de ani de la ziua în care dictatura lui Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit s-au desfăşurat într-un anonimat a­proape total. Toţi şefii de instituţii administrative ieşene au lipsit, la manifestări participând doar subalterni. Nu au asistat la cele 30 de minute ale ceremonialului nici prefectul Romeo Olteanu, nici preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, şi nici primarul Gheorghe Nichita.

„Prefectul nu se află în localitate zilele aces­tea, aşa că s-a dispus re­prezentarea institu­ţiei noastre de către suprefectul Bogdan Aba­laşi. De asemenea, a participat şi directorul de cabinet al prefectului, Marian Şerbescu. Oricum, noi nu am fost organizatori ai ma­nifestărilor, ci doar participanţi. De as­pectele organizatorice s-au ocupat aso­ciaţiile de re­voluţionari“, a explicat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Felix Guzgă.

Nici preşedintele CJ nu era aşteptat la ma­nifestări, acesta urmând să fie suplinit de vice­preşedintele Victorel Lupu. Şi acesta a lipsit însă, surse din cadrul CJ afirmând că participarea sa a fost contramandată în ultimul moment, din cauza unor probleme de sănătate. Singurii reprezentanţi ai CJ la manifestări au fost consilierii Constantin Şerban, de la PDL, şi Petru Bogdan Cojocaru, Silviu Nicu Macovei şi Vasile Câtea, toţi de la PSD. Din­tre parlamentari, doar deputaţii Petru Movilă (PDL) şi Sorin Iacoban (PSD) au îndurat frigul dimineţii de ieri. Lipsa primarului Gheor­ghe Nichita l-a transformat pe viceprimarul Mihai Chirica în omul bun la toate. Acesta a reprezentat Primăria, a rostit discursul aferent şi a depus coroane de flori atât din partea municipalităţii, cât şi din partea PSD, în calitate de vicepreşedinte al filialei locale a partidului.

Bâlbe în lanţ

Manifestările în sine au început cu 10 minute întârziere, iar bâlbele s-au ţinut lanţ. Subprefectul Abalaşi a mutat cu un secol în urmă momentul evenimentelor, vorbind des­pre revoluţia din 1889 în loc de 1989. În loc de „valoarea schimbării de atunci“, Abalaşi a vorbit despre „valoarea schimbarea“, deşi a citit discursul de pe o foaie.

Soborul de preoţi care a oficiat serviciul religios nu a mai aşteptat ca scurta ceremonie să se încheie. Imediat după ultimul „amin“, preoţii au plecat de lângă crucea de marmură din faţa Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc“. Ple­carea lor a fost de altfel taxată de viceprimarul Mihai Chirica. „Stimată asistenţă, sfinţiile voastre… care văd că s-au retras“, au fost primele cuvinte ale viceprimarului, care a ce­rut în discursul său recunoştinţă pentru sacrificiul făcut de românii ieşiţi în stradă acum 24 de ani.
După plecarea preoţilor, a plecat şi pomana pusă pe altarul improvizat. Coliva, doi colaci, o sticlă de vin alb şi o carafă de vin roşu, aduse ca paos, nu au mai fost împărţite asistenţei, după ritualul ortodox. În schimb, ele şi-au gă­sit locul în portbagajul unui Audi negru parcat în apropiere. „Le ducem la Moldova, că acolo se face masa“, a explicat cel care „de­barasa“ altarul.

Comentarii