Hâţână-mă!

Am vorbit în articolul precedent despre unele diferenţe notabile între mentalitatea şi comportamentul japonezilor în comparaţie cu ale nostre, ale românilor. Evident că sunt plusuri şi minusuri de ambele părţi, nimeni nu e perfect pe lume, nici măcar japonezii, dar astăzi, pur şi simplu, nu mă pot abţine să nu fac unele mici comentarii cel puţin răutăcioase, dacă nu chiar comice, dar bazate întru totul pe realitate, despre felul în care noi, românii, percepem unele reguli de conduită socială sau supravieţuire, adică în felul nostru caracteristic ironic, băşcălios, de mântuială, şi cum percep japonezii aceste reguli care, se ştie, se iau de cele mai multe ori prea în serios.

Ei bine, săptămâna trecută a fost în câteva oraşe din ţara noastră o simulare de cutremur, una legată, evident, de împlinirea a câtorva zeci de ani de la cea mai mare zguduire telurică pe care ne-o mai amintim noi, cei în viaţă, din ’77, soldată cu, ce să zic, un dezastru, morţi cu miile, clădiri distruse, pagube cât încape. Anunţul din fiecare ziar sau website din ziua respectivă cu simularea era acesta:

Simulare de cutremur cu magnitudine de peste 7

Toţi cetăţenii, oriunde s-ar afla (la serviciu, acasă, la şcoală etc.), trebuie să se comporte ca în cazul producerii unui cutremur real, timp de 1 minut. Scopul principal al acestei simulări este de a pregăti populaţia pentru un cutremur puternic, aşadar, vedeţi această acţiune ca pe o oportunitate de a învăţa ce trebuie să faceţi înainte, în timpul, dar şi după cutremur.

Reguli esenţiale în caz de cutremur

1. Identifică cel mai sigur loc unde te poţi adăposti (ex.: pe hol sub o grindă sau sub o piesă mai rezistentă de mobilier, cât mai departe de obiecte care te pot răni: mobile suprapuse, ferestre, vitrine, lămpi etc.)

2. Discută cu familia sau cu colegii de la locul de muncă şi stabiliţi cum veţi proceda.

3. Identifică modalitatea de a întrerupe alimentarea cu gaz şi energie electrică.

4. Pe timpul cutremurului adăposteşte-te în locul stabilit (Jos! Protejează-te! Ţine-te!).

5. Utilizarea liftului ori a scărilor reprezintă un real pericol, putând conduce la accidente grave, nedorite (deplasările pe timpul seismului vă pot dezechilibra).

6. După cutremur acordă primul ajutor celor afectaţi şi întrerupe alimentarea cu gaz şi energie electrică.

7. Asigură-te că poţi părăsi locuinţa în siguranţă!

Dacă un cutremur vă surprinde într-un loc public, aglomerat, nu fugiţi spre ieşiri, aglomeraţia şi panica pot provoca accidentări grave.

ATENŢIE! Lucrurile acestea vă pot salva într-o zi viaţa!

Ei bine, asta a fost teoria, care e aproape identică pentru ambele ţări, şi la noi, şi la samurai, şi la care stăm foarte bine. Practica însă, diferă muuuult.

Japonezii au câte o simulare o dată pe lună în toate şcolile de stat şi cam o dată pe an la nivel naţional, adică atunci când trebuie să o facă toţi cetăţenii ţării. E drept că au şi mult mai multe cutremure decât noi, dar nu despre asta e vorba. La ei există un întreg sistem de pregătire şi anticipare pus la punct în cel mai mic detaliu. De exemplu, când eşti angajat sau urmează să stai pentru o perioadă de timp într-o clădire, în orice scop ar fi, trebuie obligatoriu să urmezi o pregătire pentru familiarizarea cu clădirea, ieşirile de singuranţă în caz de cutremur, incendii sau alte dezastre naturale, altfel nu se poate. Iar în cazul în care eşti surprins de unul din cele amintite, îţi păstrezi calmul, te adăposteşti până trece, iar apoi cauţi ieşire fără vorbă, fără alergare, fără împins!…

Cu alte cuvinte, simularea lor este exact aşa cum scrie în regulamentul românesc de mai sus, cu foarte puţine excepţii. Se pregătesc toţi (chiar toţi!) din timp, ştiu exact ce trebuie să facă în momentul respectiv şi cu asta basta, fără comentarii. Să vezi cum se adăpostesc copiii aceia în linişte pe sub bănci, cum merg în linişte şi calm spre ieşire, fără să crâcnească, fără să chiţăie, fără să se îmbrâncească pe scări, ai zice că sunt hipnotizaţi, sau drogaţi, doamne fereşte!… Sau cum adulţi în toată firea de pe stradă cu îngheţate pe băţ sau ţigări abia aprinse îşi întrerup absolut orice activitate şi merg liniştiţi spre locurile de adăpostire, la fel, de parcă ai zice că sunt teleghidaţi… Ştiu exact ce trebuie să facă, mai că-ţi vine să-ţi faci cruce…

La noi, cu ocazia simulării cutremurului, urmând regulamentul amintit mai sus, românii s-au comportat, şi s-ar comporta şi pe viitor, cam aşa:

– "Toţi cetăţenii, oriunde s-ar afla (…), timp de 1 minut.” Ce să zic, 90% din populaţia oraşelor vizate i-au durut la bască de simulare. Eu, personal, mergeam fără nicio greaţă cu maşina spre şcoala copilului meu şi claxonam de zor pe cei din faţă, la fel de indiferenţi, să meargă mai repede ca să nu întârzii. Când am ajuns am aflat că tocmai avusese loc "cutremurul” şi că, apropos, acesta durase vreo 10 minute în loc de 1…

– "Identificarea locului.” Păi, cei mari au identificat imediat locuri unde puteau să se ascundă ca să fumeze repede o ţigară pe timpul "dezastrului”, iar cei mici unde să-şi mănânce cornul şi laptele în linişte. Restul şi-au văzut liniştiţi de viaţa lor, normal.

– "Discuţii cu familia.” Da, ei, eu am discutat cu familia, dar uite că de cutremur am uitat. Lasă, data viitoare…

– Asta cu alimentarea cu gaz şi electricitate, nu mă bag, trebuie să chem pe nea Căpşună, el ştie, el e meseriaş, mie mi-e frică… Iar acum sigur e ocupat.

– "Jos! Protejează-te! Ţine-te!” Hai, bă, mă leşi! Dacă vine ăla mare, sar pe geam, nici nu mă gândesc… Ca Tarzan zbor, sar din antenă în antenă, ce-o fi, o fi… La fel şi la punctul următor cu lifturile şi scările…

– După cutremur iau pătură, 10 peturi de bere şi seminţe şi nu mă mişc din faţa blocului până ce nu trece ultima replică, chiar dacă durează o săptămână, mama ei…

– Dacă te prinde într-un loc public, dai din coate frate, fiecare pentru el, cine are noroc, are, cine n-are, n-are…

Asta ca să nu mai amintim de chestiuţele tehnice. La desfăşurarea de forţe anunţată în Iaşi s-a scăpat un mic detaliu, ungerea sirenelor cu vasilină, că nu prea au sunat fir-ar ele, decât ca un răguşit de tabagist… Pensionarii din parcuri care jucau şah se jură că nu au auzit nimic, iar mulţi ar fi recunoscut sunetul şi ar fi reacţionat din instinct, că au fost în război… La fel s-a întâmplat şi la simularea precedentă, dar atunci organizatorii exerciţiului au fost mulţumiţi de modul în care a decurs operaţiunea şi explică mica problemă printr-un fapt strict tehnic: totul depindea de unghiul de propagare a sunetului. Adică dacă eşti în direcţia în care "bate” sirena, auzi, dacă nu, asta e, cine are noroc…

Acuma serios, e adevărat că totul depinde de felul în care un popor percepe regulile, dar în caz de cataclism tot 20% vor supravieţui, cel mult…

Briscan Zara este scriitor şi publicist