N

La Institutul Regional de Oncologie din Iaşi (IRO) s-au salvat mii de vieţi în doi ani

N

vineri, 28 martie 2014, 02:50
3 MIN
 La Institutul Regional de Oncologie din Iaşi (IRO) s-au salvat mii de vieţi în doi ani

\N

Institutul Regional de Oncologie din Iaşi (IRO) a împlinit doi ani pe 25 martie. De la deschiderea unităţii medicale şi până în prezent au fost externaţi de pe secţiile institutului 23.924 de pacienţi, cronici şi necronici. În acelaşi interval de timp s-au realizat 4.452 de intervenţii chirurgicale şi s-au realizat 22.930 de şedinţe de radioterapie şi chimioterapie. „La început, până în luna mai, am funcţionat numai cu 182 de paturi din cele 300. Anul 2012 nu este un an concludent asupra activităţii. Dar, dacă vom compara rezultatele acti­vităţii medicale de pe două luni obţinute în 2013 cu cele de pe primele două luni din 2014 obţinem o creştere a acesteia care variază între 10 şi 15%“, a explicat ec. Mirela Grosu, manager IRO. De exemplu, în două luni din 2013 s-au rea­lizat 1.969 de şedinţe de terapie la cele două acceleratoare de particule, unul aflat în incinta IRO şi celălalt la Spitalul „Sfân­tul Spiridon“, în timp ce pentru aceeaşi perioadă de timp din 2014 s-au făcut 2.280 de şedinţe. Rezultă că, anul acesta, numărul şedinţelor de la cele două accele­ratoare a crescut cu 15%. Activitatea a fost intensificată şi în sălile de operaţie. Astfel, dacă, în 2013, în două luni s-au realizat 493 de intervenţii chirurgicale, anul acesta, în două luni au fost făcute 555 de operaţii, de unde rezultă că activitatea din sălile de operaţie a crescut cu 12%. Intensificarea activităţii poate fi remarcată şi în cazul consultaţiilor din ambulatoriu sau în cel al internărilor continue. „Ac­tivitatea din 2014 a crescut faţă de cea din 2013 cu 10-15 procente. Cu cât au fost internaţi mai mulţi pacienţi în institut, cu atât au fost desfăşurate un număr mai mare de servicii medicale“, a mai precizat managerul IRO.

În sfârşit, se va putea folosi şi al doilea accelerator

De la începutul săptămânii viitoare este posibil ca pacienţii să poată face terapie şi la cel de-al doilea accelerator de la IRO. Deocamdată, Comisia Naţio­nală pentru Controlul Activităţii Nu­cleare (CNCAN) a solicitat clarificări descriptive asupra spaţiului în care urmează a fi amplasat aparatul. De la mijlocul lunii aprilie, conducerea instituţiei va clarifica şi situaţia apărută pentru folosirea aparatului de brahiterapie. „Medicul radioterapeut autorizat pentru folo­sirea aparatului şi-a luat concediu fără plată pentru un an de zile şi a plecat din ţară. Între timp, am înţeles că lucrează şi într-o clinică din Bucureşti. Având în vedere că numărul medicilor radiote­rapeuţi în ţară este redus, ei sunt vânaţi de clinicile private şi probabil i s-a ofe­rit şi un salariu mai atractiv. Oricum, la jumătatea lunii aprilie, acest concediu se termină, şi atunci ori revine în institut, ori pleacă. În cazul în care alege să renunţe la postul de aici, vom trimite un alt radioterapeut la specializare în străinătate“, a explicat ec. Mirela Grosu, managerul IRO.

În luna martie a acestui an, institutul a scos la concurs un post de radioterapeut. Anul trecut, în octombrie, la IRO a fost marcată o premieră naţională. Atunci, o echipă de medici, coordonată de dr. Mugurel Bosînceanu, a operat laparoscopic câţiva pacienţi cu metastaze pulmonare.

Comentarii