Profesorii nu renunta la greva japoneza

vineri, 24 noiembrie 2006, 21:09
2 MIN
 Profesorii nu renunta la greva japoneza

Astfel, sindicalistii spun ca nu vor renunta la proteste decit dupa ce educatia va avea asigurat in primul an de aderare la Uniunea Europeana un procent de 6% din PIB. "Vrem ca guvernantii sa nu uite ca nu au indeplinit nici acum un punct important al acordului incheiat anul trecut in noiembrie, si anume acela de a elabora un proiect al legii salarizarii, care sa coreleze salariile din invatamint cu cele din alte domenii. Trebuie facut ceva si in acest sens", a adaugat Amariei.

De asemenea, o alta cerinta a sindicalistilor este acordarea primelor de vacanta, pentru ca dascalii sa intre astfel "in rind cu toti bugetarii". "Nu stim inca nimic despre ce se va intimpla in 2007 cu salariile personalului nedidactic. Asteptam precizari si in acest sens", a mai spus Amariei.

Astfel, si luni, dascalii membri ai FSLI vor continua sa poarte banderolele cu inscriptia "greva japoneza". Protestele acestora au inceput in aproape toata tara la inceputul acestei saptamini, iar guvernantii au facut ieri primul pas spre impacare, acceptind amendamentul la bugetul de stat pe 2007, potrivit caruia un procent de 4% din fonduri va fi transferat de la investitii la sectiunea salarii. Asta ar insemna in total un procent de 22%, adica nu mai
mult de 1,5 milioane de lei in plus la salariu.

"Noi am cerut 30% si pentru personalul nedidactic"

Universitarii au refuzat si ei oferta guvernantilor, prelungind greva japoneza si saptamina viitoare. Sindicalistii sustin ca o crestere salariala pe 2007 de doar 22% nu rezolva decit o foarte mica parte din revendicarile lor. In plus, conditia pentru acceptarea acestei oferte, acordarea cresterii salariale si pentru personalul nedidactic, nu a fost nici ea respectata.

"Cresterea salariala este doar una dintre revendicarile noastre, si nici asta nu a fost rezolvata decit partial. Noi am cerut o crestere de 30%, acordata si personalului nedidactic, conditie care nu a fost indeplinita. In plus, noi solicitam in continuarea alocarea a 6% din PIB pentru educatie, 1% pentru cercetare, dar si elaborarea unei noi legi a salarizarii bugetarilor, revendicari care deocamdata nu au fost solutionate", a declarat prof.dr. Constantin Amihaiesei, liderul de sindicat al Universitatii "Al.I. Cuza".

Conform sindicalistilor, alocarea a 6% din PIB era prevazuta si in legea invatamintului pentru 2007, numai ca, la inceputul acestei saptamini, guvernantii au emis o Ordonanta de urgenta care amina alocarea acestui procent pentru 2008. Desi oficial greva japoneza se mentine, liderul de sindicat de la Universitatea "Cuza" sustine ca profesorii nu vor fi obligati sa accepte aceasta greva.

Prin urmare, numai cadrele didactice care doresc vor continua greva japoneza. "Oficial este greva japoneza, insa lasam la latitudinea oamenilor sa decida ce fac. Daca vor continua greva sau nu", a mai precizat prof.dr. Constantin Amihaiesei.

Comentarii