„Nu merg dupa el in America“

Subtitlu

sâmbătă, 14 iulie 2007, 00:34
5 MIN
 „Nu merg  dupa el in America“

Vrea sa-si faca un viitor, sa urmeze o facultate si sa-si caute un serviciu. „Va fi foarte greu sa ma angajez“, spune Tatiana. Treptow? Vrea sa si-l stearga din memorie. Tatiana s-a atasat de unii detinuti la Codlea. De aceea, dupa ce a fost pusa in libertate, ieseanca s-a intors in Penitenciar pentru a juca o piesa de teatru alaturi de fostii colegi de suferinta. De cind a revenit in Iasi, nu a iesit decit de doua ori din casa, cind a mers la biserica.

Am sunat la usa familiei Popovici. Ne-a deschis mama Tatianei. Cu greu am induplecat-o sa ne lase sa vorbim cu fiica ei. La fel de greu a acceptat si Tatiana sa vorbeasca. „As vrea sa fiu lasata in pace. Nu as mai vrea sa se scrie despre mine“, a spus tinara. In cele din urma aceasta a acceptat sa discutam citeva minute. Slaba, cu parul lung si roscat, Tatiana Popovici nu mai seamana deloc cu tinara arestata in 2002, cind avea 22 de ani. „Nu mai vreau sa-mi amintesc despre ceea ce s-a intimplat“. Cu ochii in pamint, framintindu-si mereu miinile si tragind, din cind in cind, cu coada ochiului la interlocutorul sau, Tatiana Popovici a vorbit despre cum au trecut cei aproape 5 ani de inchisoare.

In cei 4 ani si 8 luni de detentie si-a ocupat timpul cum a putut. La Penitenciarul Codlea a facut cursuri de calculatoare care sa o ajute mai tirziu. Tot aici a urcat si pe scena, jucind in piese de teatru. „Am jucat intr-o piesa de teatru care a fost pusa in scena de o actrita de la teatrul din Brasov“, poveste Tatiana. I-a placut insa atmosfera din Penitenciarul Codlea mai mult decit la Iasi. Tatiana spune ca in Penitenciar a intilnit multi oameni de calitate, cu care va pastra legatura. Desi ii era mult mai bine la Codlea pentru ca sint foarte multe programe de integrare pentru detinuti si beneficia de trei ore de plimbare, Tatiana facea in asa fel incit sa revina din cind in cind la Iasi, pentru a-si vedea familia. Ea sau alti detinuti faceau plingeri la instanta pentru abuz de incredere. „Procesele erau deschise de forma. Veneam mai stateam o luna aici, apoi iar eram dusa inapoi la Codlea. Acolo oamenii sint altfel si agentii se poarta altfel“, a spus tinara. Desi liberata conditionat, Tatiana a revenit in Penitenciar la Codlea dupa doua saptamini. Pentru a nu-si dezamagi colegii, ea s-a intors joia trecuta la Brasov pentru a juca in piesa „Gustul Mierii“. Apoi a revenit acasa. „De trei saptamini de cind a iesit din Penitenciarul Codlea nu a iesit din casa decit de doua ori pentru a merge la biserica. In rest sta numai in casa“, au spus rudele Tatianei.

Vrea sa si-l stearga din memorie pe Treptow

Despre Kurt Treptow nu vrea sa isi aminteasca prea multe. A evitat subiectul „Treptow“. A spus doar ca a fost trei ani iubita americanului, dar vrea sa isi stearga din memorie tot ce s-a intimplat in 2002. Despre faptele care au trimis-o dupa gratii in urma cu 5 ani nu vrea sa vorbeasca prea mult. „Nu le-am racolat eu“, spune Tatiana despre minorele folosite de Treptow in orgii sexuale. „Nu am luat legatura cu el de cind am intrat in Penitenciar. Nici prin scrisori nici intr-un alt fel, pentru ca nu avea rost. Eu eram intr-o parte, el in alta. Nu voi pleca in America dupa el“, spune cu convingere Tatiana. Discutia cu tinara s-a oprit aici. Cu ochii in lacrimi am lasat-o pe mama ei care se temea ca fiica sa va ajunge din nou in atentia presei. „Ea si-a facut pedeapsa, ar fi bine sa fie lasata in pace sa isi vada de viata ei“, a spus mama Tatianei.
Acum ca a fost pusa in libertate, Tatiana se gindeste la viitorul ei. „Eu am facut un an de tehnica dentara insa apoi nu am mai putut sa continui facultatea. M-am gindit sa ma inscriu din nou la facultate, insa nu stiu sigur la care“, si-a expus planurile Tatiana. Ea isi doreste sa se angajeze, insa se teme ca isi va gasi greu un loc de munca din cauza cazierului. „Mi-as dori mult sa lucrez undeva, insa va fi foarte greu sa ma angajez. De abia dupa 2 ani si 4 luni voi putea sa ma reabilitez si imi va fi sters cazierul“, spune fosta iubita a lui Treptow, parca numarind zilele pina la reabilitare.

Americanul nu a mai cautat-o niciodata

In 2003, Tatiana Popovici a fost condamnata de Judecatoria Iasi la 7 ani de inchisoare pentru complicitate coruptie sexuala si acte sexuale cu minori. Aceeasi pedeapsa a primit-o si iubitul ei de atunci istoricul american Kurt Treptow. In timpul detentiei se pare ca legatura dintre cei doi s-a rupt. „Kurt Treptow nu a contactat-o niciodata pe Tatiana Popovici in timpul in care aceasta a fost in Penitenciarul Iasi“, a precizat Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi. Kurt Treptow a fost pus in libertate la sfirsitul lunii februarie. Istoricul american a fost primul detinut din Romania care a iesit din Penitenciar pentru ca a scris o lucrarea stiintifica. Astfel cartea „The Life and Times of Vlad Dracul“ a fost biletul americanului spre libertate. La sfirsitul lunii mai, tinara a facut o cerere de liberare conditionata. Aceasta a ajuns pe masa magistratilor de la Judecatoria Iasi. Insa, pe 6 iunie, judecatorii au constat ca nu este de competenta lor si au declinat cauza la Judecatoria Brasov. Magistratii instantei brasovene au fost si cei care a decis ca Tatiana Popovici indeplineste conditiile necesare pentru a fi pusa in libertate. Astfel, dupa aproape cinci ani de inchisoare tinara a iesit de dupa gratii la sfirsitul lunii iunie. „Tatiana Popovici nu a creeat probleme in penitenciar. Ba mai mult, a participat si la o serie de manifestari culturale si educative. A jucat si intr-o piesa de teatru care a fost jucata atit la Codlea, cit si la Brasov“, a precizat Dan Rusu, purtatorul de cuvint al Penitenciarului Codlea.
 

Comentarii