Doi copii salvati de tratamentele in strainatate

luni, 12 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Doi copii salvati de tratamentele in strainatate

Cinci familii peste care a cazut napasta ca singurii lor copii sa fie
diagnosticati cu boli grave, netratabile la noi in tara, au cerut, anul
trecut, ajutorul Ministerului Sanatatii pentru un tratament in
strainatate. Cu virste intre doua luni si noua ani, cei cinci copii
sufereau de malformatii congenitale ale tubului digestiv, de
afectiuni oculare si neurologice grave, precum si de leucemie.
Parintii acestor copii au cerut ajutorul DSP pentru derularea
formalitatilor necesare obtinerii banilor pentru tratarea in
strainatate a copiilor lor, dar numai doua familii au vazut si banii
necesari interventiei chirurgicale dintr-o clinica de peste hotare.
„Primul caz rezolvat a fost al unei fetite nou-nascute care suferea
de o malformatie congenitala digestiva. Parintii copilului au plecat
in Austria inainte de a primi banii de la minister si au suportat ei
costul operatiei. Familia a avut noroc pentru ca la scurt timp dupa
plecarea lor au primit si contravaloarea de la minister. Costul
operatiei s-a ridicat la 31.200 de euro, iar copilul este acum
sanatos”, a spus farmacista Lilioara Popa din cadrul Directiei de
Sanatate Publica, institutie care tine evidenta solicitarilor de
tratamente in strainatate. Cel de-al doilea pacient bacauan de pe
lista de asteptare din 2003, caruia sansa i-a suris in acelasi an,
este un baietel in virsta de doi ani. Copilul a fost depistat cu tumori
la nivelul globilor oculari, boala care s-a soldat deja cu pierderea
unuia dintre ochi. „Repartitia de bani pentru acest copil am primit-o
exact in ultimele zile ale anului. Familia, dar si noi, am stat cu
sufletul la gura ca banii sa ajunga inainte de inceperea vacantei de
sarbatori. Daca bancile isi terminau programul, iar banii primiti de
la minister nu puteau fi trimisi in contul clinicii din Germania, sansa
ar fi fost practic pierduta. Copilul a avut noroc si a plecat deja la
clinica. Costul tratamentului pentru acest baietel este de 8.000 de
euro, plus costul biletului de avion, care se ridica la 310 dolari”, a
adaugat farmacista Lilioara Popa. Ceilalti trei copii pentru care
ministerul nu a dat nici un raspuns anul trecut au trecut deja pe
lista de asteptare a noului an. Copiii care nu au ajuns inca la
tratament in strainatate sufera de afectiuni neurologice si ale
singelui, pentru care singura varianta de ameliorare a bolii este
transplantul de maduva. In lipsa zecilor de mii de euro, cit costa
vindecarea lor in strainatate, asteptarea celor trei copii bolnavi se
prelungeste. Nimeni nu le poate garanta insa, ca atunci cind vor
primi un raspuns, nu va fi prea tirziu. (Cezara DUTA)

Comentarii