Revelion in coliba

sâmbătă, 30 decembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Revelion in coliba

De zeci de ani, strada Viorelelor din Bacau este locuita de familii respectabile care, foarte rar au fost subiect de birfe si scandaluri in cartier. De mai bine de jumatate de an insa, locatarii blocurilor de pe aceasta strada discuta contrariati despre tratamentul inuman la care familia Mihai si-a supus unul dintre fii. Pina atunci unita si fara probleme financiare, familia lui Neculai Mihai a ajuns in gura lumii abia dupa aparitia in zona a unui personaj ciudat: un tinar in virsta de 18 ani, murdar, nebarbierit si infometat, care dadea tircoale blocului numarul 2.
Crezind la inceput ca tinarul este un cersetor care incearca sa fure sau sa sparga vreo locuinta, locatarii din bloc se fereau de el, ocolindu-l. Sub hainele murdare si sub barba neingrijita, vecinii care stateau de mai multi ani in acest bloc l-au recunoscut pe Marius, mezinul familiei de la etajul trei.
Baiatul nu a avut parte niciodata de un trai fericit, tatal lui, Neculai Mihai, aruncindu-l pe strada impreuna cu mama sa inca de la nastere. Abandonat apoi si de mama, de care acum nu mai stie nimic, Marius a trait la bunici pina in vara acestui an, cind a decis ca a sosit momentul sa locuiasca alaturi de tatal lui. Intilnirea cu acesta a fost o noua palma pentru baiatul care sufera si de un retard mintal: Marius nu a fost primit in casa parinteasca, mama vitrega si tatal al carui nume il poarta aratindu-i usa fara urme de regret. Singur si fara sprijin nici macar din partea celor trei frati mai mari, baiatul s-a aciuat chiar linga scara blocului in care locuieste confortabil tatal sau, traind din mila vecinilor si din vinzarea de cartoane si fiare vechi. Ca sa nu traiasca sub cerul liber, Marius si-a construit cum s-a priceput o coliba din cartoane si haine vechi.
"Cind am aflat ca nu este primit in casa de tatal lui l-am ajutat cu ce am putut: haine vechi, scinduri si cartoane, ca sa-si faca un adapost. Sint si eu mama si nu pot intelege cum un suflet de om poate lasa prada strazii copilul caruia i-a dat viata. Toti vecinii il ajuta cu mincare, dar familia lui, care locuieste la citiva metri de el, nici nu-l baga in seama", declara Maria Marian, una dintre vecinele care au sarit in ajutorul tinarului alungat din casa. Locatarii blocurilor din apropierea colibei lui Marius spun ca baiatul nu fura, nu vagabondeaza si ca atunci cind primeste de mincare se ofera sa munceasca in gospodariile acestora. Vecinii sint contrariati de mizeria in care traieste Marius, cu atit mai mult cu cit familia lui are o stare materiala buna. "Nici nu pot sa cred ca este adevarat. La doi pasi de tatal lui care are apartament, doua masini si cistiga in continuare bani din diverse afaceri, copilul asta indura frigul, mizeria si foamea. Este inuman", spune Matei Gheorghe, un alt vecin al familiei Mihai.
Incercarea de a contacta si membri familei lui Marius s-a soldat cu un esec, Neculai Mihai trintindu-ne usa in nas cind am vrut sa stam de vorba cu el. Aceeasi inima de piatra a dovedit-o tatal baiatului si atunci cind, incurajat de prezenta ziaristilor, Marius a batut la usa lui pentru a incerca inca o data sa-l induplece. "Nu stiu ce au impotriva mea. M-au amenintat si cu bataia daca mai calc la usa lor, asa ca singura mea solutie sa supravietuiesc este mila lui Dumnezeu si a vecinilor. Mi-as dori sa am si eu o familie care sa-mi poarte de grija, dar nu cred ca voi avea parte de asa ceva vreodata", spune Marius Mihai dupa ultima incercare de a sta de vorba cu tatal lui. In aceasta situatie, Marius nu mai are de ales: el va intimpina mileniul trei in coliba construita din carton si haine vechi , iar in noaptea de Revelion, cind parintii si fratii lui vor petrece la caldura in jurul mesei pline de bunatati, el va aprinde focul in usa adapostului si isi va pune cea mai arzatoare dorinta, aceea de a-si gasi un loc de munca si un camin.
(Cezara DUTA)

Comentarii