Masuri speciale la granita

marți, 16 octombrie 2001, 23:00
2 MIN
 Masuri speciale la granita

Numarul mare de transfugi depistati dupa ce au trecut fraudulos frontiera de stat dar si ultimele evenimente din plan international ce vizeaza combaterea actelor de terorism, i-au determinat pe politistii de frontiera sa aplice o serie de masuri speciale. Pentru intarirea dispozitivelor de actiune si combatere a migratiei ilegale s-a dispus suplimentarea efectivelor si marirea numarului de patrule de pe frontiera de stat. Masurile speciale au fost extinse si la nivelul punctelor de trecere a frontierei si in sectoarele din "frontiera verde" care actioneaza in interiorul judetului. Pentru maxima operativitate, serviciul de garda a fost organizat in trei ture, cea de a patra raminind in serviciul de continuitate pentru intarirea dispozitivelor. In plus, 30 % din cadrele care isi desfasurau activitatea in Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera au fost dislocate in teritoriu pentru a intari, la rindul lor, dispozitivele de actiune ale subunitatilor de la frontiera verde. "Aceste masuri fac parte din programul special de securizare a frontierei de stat, dispus imediat dupa inregistrarea ultimelor atacuri teroriste din Statele Unite", a declarat mr. Elena Burlacu, purtator de cuvint in cadrul IJPF Botosani.
Programul de masuri speciale cuprinde, pe linga altele, intensificarea controalelor in interiorul teritoriului, pentru depistarea cu maxima operativitate a transfugilor. Acest gen de controale nu se vor mai face numai in imediata apropiere a punctelor de frontiera ci inclusiv pe o arie de pina la 30 de kilometri adincime in interiorul judetului. Aplicarea acestora a fost determinata si de faptul ca, prin intermediul serviciilor de informatii, politistii de frontiera au fost avertizati ca in statele invecinate, in apropierea granitei de stat, exista masate grupuri numeroase de transfugi care vor incerca sa patrunda in Romania, in viitorul apropiat, in drumul lor spre Occident. (Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii