Medicina in tipla

miercuri, 20 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Medicina in tipla

Desi spitalele botosanene au primit din partea Bancii Mondiale aparate medicale destul de performante, cu care s-a sperat intr-o crestere a calitatii actului medical, unele dintre ele "zac" si acum pe unde apuca, nefiind inca montate. Explicatia este destul de simpla si tine de lipsa banilor, in cazul Spitalului de Pediatrie "Sf.Cuvioasa Parascheva" si de birocratie, in cazul Spitalului Judetean "Mavromati".
Spitalul de Copii a beneficiat inca de anul trecut de o serie de aparate, unele dintre ele fiind deja montate. Totusi, un aparat radiologic ultraperformant "asteapta" de mai bine de jumatate de an pe holul spitalului. Pentru a-l putea monta pe Sectia de Chirurgie, spitalul are nevoie de citeva zeci de milioane de lei, bani cu care trebuie amenajata incaperea destinata acestui scop cu toate dotarile in conformitate cu legea. Conducerea spitalului a reusit sa obtina autorizatiile necesare, insa nu si banii, desi a facut numeroase demersuri la forurile competente. Pina va fi montat, copiii care au nevoie de radiografii vor fi in continuare carati cu targa dintr-un corp in altul.
Situatia este mai grava la Spitalul Judetean, aici existind mai multe aparate medicale ce nu au fost inca montate. "Aparatura primita prin Banca Mondiala nu poate fi montata de catre spitalul nostru, ci de o serie de firme autorizate de Ministerul Sanatatii si Familiei. Desi i-am anuntat de mult, inca ii asteptam sa vina sa monteze aparatura", a declarat dr.Radu Malancea, directorul spitalului. Astfel, la Serviciul de Urgenta stau depozitate un aparat Rontgen Siemens, care va intra in dotarea Serviciului de Primire a Urgentelor Medico-Chirurgicale, doua aparate de anestezie pentru salile de operatii, un ventilator teparie intensiva, un ventilator de transport, o lampa bactericida, pentru aseptizarea salilor de operatii si un analizator automatic pentru coagulare. Unul din aparatele de anestezie sta depozitat inca de anul trecut, celalalt fiind achizitionat la inceputul acestui an. "Birocratia este de vina. Pentru aparatul Philips de la radiologie am umblat vreo 6 luni dupa autorizatii. A durat ceva timp pina am gasit o firma care sa-l dezansambleze pe cel vechi, apoi am umblat pentru autorizatie de depozitare a aparatului, autorizatie pentru instalarea aparatului nou si autorizatie pentru incaperea noua. Nu am avut probleme cu fondurile, insa din momentul in care primim aparatele trece circa jumatate de an pina vine firma sa le monteze", a mai spus directorul Spitalului Judetean.
Pina vor fi montate, aparatele, inchise in cutii ermetice, nu pot fi deschise, deoarece ies din perioada de garantie. Medicii nu pot decit sa le admire si sa recurga la "veteranele" aparate pentru salvarea vietii bolnavilor. (Lucian SIMINIUC)

Comentarii