Premiul Natiunilor Unite, "Global 500", ar putea sa ajunga la Braila

joi, 10 decembrie 1998, 00:00
1 MIN
 Premiul Natiunilor Unite, "Global 500", ar putea sa ajunga la Braila

Prefectura a nominalizat-o pe prof. Dumitrica Albu pentru premiul "Global 500". In luna noiembrie, organizatiile neguvernamentale au primit de la Ministerul Mediului fise in care se solicita nominalizarea unei persoane sau a unei organizatii, a caror activitate a sustinut protectia mediului, in vederea obtinerii premiului "Global 500", acordat in cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Mediu. Prof. Dumitrica Albu, presedintele Fundatiei naturaliste "Al. Borza", a depus la Prefectura, in cadrul Biroului de integrare europeana, dosarul cu toate actele necesare, iar subprefectul Octavian Bologa a nominalizat fundatia si presedintele ei pentru obtinerea premiului "Global 500". Natiunile Unite au stabilit mai multe criterii pentru selectia persoanelor sau organizatiilor: a rezolvat cu succes o problema specifica mediului inconjurator sau a promovat cauza mediului inconjurator, a reusit sa aduca in atentia publicului importante aspecte negative ale mediului, a contribuit in mod semnificativ la abordarea teoretica, stiintifica sau intelectuala a preocuparilor in domeniul mediului inconjurator, este un potential model pentru altii. Dosarul cuprinde si recomandarile a patru personalitati din domeniu: directorul general al Muzeului "Grigore Antipa", Dumitru Murariu, dr. Maria Paspaleva, dr. Erika Schneider de la Auen Institute si dr. Victor Ciochia, membru al Academiei de Stiinte din New York si trebuie sa ajunga la sediul Institutiei Natiunilor Unite din Nairobi pina la data de 31 decembrie 1998. Laureatii "Global500" devin membrii unei retele mondiale care ajuta Programul Natiunilor Unite in responsabilitatile sale pentru ingrijirea planetei. (Cristina DOSULEANU)

Comentarii