Alianta D.A. abandoneaza turismul electoral

miercuri, 05 ianuarie 2005, 00:00
4 MIN
 Alianta D.A. abandoneaza turismul electoral

Verificarea listelor electorale permanente si speciale din Vrancea pentru depistarea alegatorilor care au votat de mai multe ori la alegerile generale pare a fi intrat in impas, cel putin pentru moment. Daca in primele zile dupa alegeri se lucra cu sirg pentru a demonstra ca alegerile au fost viciate, sarbatorile de iarna par sa mai fi potolit din elanul liberalilor si democratilor. Unul dintre motive este si de ordin financiar. Operatiunea de copiere a listelor permanente si speciale a fost evaluata de liderul liberal Corneliu Momanu la peste 200 de milioane de lei, cam cit a fost bugetul PNL la alegerile locale. Declaratiile date liderii Aliantei D.A. din Vrancea sint in unele privinte contradictorii. In timp ce unii recunosc ca nu vor putea fi verificate toate listele, altii sustin contrariul. Acestia mizeaza ca ancheta va fi preluata de organele abilitate, care se vor „sesiza” din cauza schimbarii puterii. Preluarea puterii de catre Alianta a scazut interesul pentru demonstrarea fraudarii alegerilor, operatiune pe care s-a asternut linistea si la nivel national. Doar Asociatia Pro Democratia mai pare interesata de cercetarea listelor, pe care le-a cerut de la Alianta.
Entuziasmul din primele zile de verificare a listelor electorale s-a stins de mult. Intre timp alegerile au fost cistigate de Traian Basescu, care a intors la nivel national situatia in favoarea Aliantei D.A.. Demonstarea acuzatiilor de fraudare a alegerilor nu mai este o prioritate de prim rang, asa cum a fost imediat dupa primul tur al alegerilor parlamentare si prezidentiale. Liberalul Corneliu Momanu, copresedinte al Aliantei D.A. Vrancea, ne-a spus ca la parchetele de pe linga judecatoriile din Adjud si Focsani s-au depus plingeri impotriva a 86 de persoane care au votat de doua sau de mai multe ori, dupa cum reiese din listele preluate de la Judecatorii. „Continuam sa-i depistam pe cei care au votat de mai multe ori si vom inainta la parchete o noua transa de plingeri, pentru a fi cercetate. Am dat la Pro Democratia listele electorale de la 140 de sectii si vor face si ei cercetari, atit pentru cei din Vrancea, cit si pentru cei care au votat din alte judete”, a declarat Corneliu Momanu. Listele de cele 140 de sectii sint tot ceea ce a reusit Alianta pina la aceasta data. Corneliu Momanu spune ca a facut un calcul al costurilor operatiunii de copiere a listelor electorale si ca acesta se ridica la suma de 200 de milioane de lei. Verificarea listelor va continua, dupa cum spune copresedintele D.A., pe masura ce dosarele se vor intoarce de la Clubul Asociatiei Pro Democratia din Focsani. Mai mult, liderul liberal spune ca aceasta operatiune este una migaloasa, pentru care este nevoie de oameni si calculatoare.
Vraciu, optimistul Aliantei
Presedintele D. A. Vrancea, Jan Vraciu, nu era la curent cu predarea listelor electorale la Clubul APD Focsani. „Nu am ajuns la sediu, dar stiu ca s-a lucrat la ele. Noi am depus peste 80 de plingeri la Parchet. Nu stiu daca o sa se termine verficarea, dar sigur o sa se intimple ceva, si o sa fie zguduiti cam multi primari din judet, ca sa nu mai vorbim de cei care au fraudat efectiv. Nu am continuat copierea listelor, deoarece sint niste costuri considerabile. Eu, personal, nu le-am cuantificat, pentru ca este si munca noastra”, ne-a spus Jan Vraciu. Acesta, spre deosebire de colegul sau de Alianta, crede ca actiunea de verificare va fi dusa pina la capat, deoarece se vor gasi bani asa cum s-au gasit si pentru o „campanie electorala onorabila”. Liderul democrat spera ca instituatiile abilitate sa preia munca de verificarea a listelor si garanteaza ca acestea vor aplica legea.
Schimbarea puterii determina si „schimbarea” anchetelor
Deputatul Nini Sapunaru a declarat ca, in mod normal, o data cu schimbarea prefectului, trebuie „sa se ia cineva” de cei din Parchet si Politie, deoarece acestia au fost sesizati. Spre deosebire de Jan Vraciu, deputatul liberal ne-a spus ca nu s-a uitat nimeni pe liste, deoarece este perioada de refacere dupa sarbatori, insa verificarea va fi reluata in zilele urmatoare. „In mod normal, ar trebui sa se sesize si Parchetul, avind in vedere ca la fiecare sectie de votare au fost cazuri in care s-au votat de mai multe ori. Deja au inceput sa se cerceteze plingerile cu fluturasii, in timp ce pina acum nu s-a facut nimic”, ne-a declarat Nini Sapunaru. Deputatul liberal spune ca s-au cerut in primul rind copii ale sectiilor de votare din zonele unde au fost probleme, cum ar fi Focsaniul, zona de munte si nordul judetului, in zona Adjudului.
25 de mii de „turisti electorali”
La primul tur al alegerilor pe listele speciale din Vrancea s-au regasit aproape 25.000 de „turisti electorali”, care au reprezentat un procent de aproape 13% din numarul total al celor care s-au prezentat la vot. Numarul lor a scazut la turul al doilea, dupa ce votul prin caratul alegatorilor pe la mai multe sectii de votare a stirnit un scandal la nivel national, iar Alianta D. A. a cerut chiar anularea scrutinului. Vrancea a fost in topul judetelor unde au fost acuzatii grave de fraudare a alegerilor. Cistigarea de catre Traian Basescu a alegerilor prezidentiale dupa turul al doilea a scazut interesul pentru verificarea listelor electorale. Pentru ca cercetarea listelor sa fie eficienta ar trebui ca aceste liste sa fie confruntate la nivel national, intrucit au existat si alegatori care au votat si in alte judete. Dupa alegeri insa, jocurile politice s-au indreptat spre formarea noului Guvern si pentru obtinerea majoritatii parlamentare. Peste actiunea de demonstrare a fraudarii alegerilor s-a asternut tacerea si aproape nimeni nu mai pare interesat de modul in care au fost furate alegerile. (Mihai BOICU)

Comentarii