Caldura in apartamente, pusa sub semnul incertitudinii

miercuri, 16 august 2000, 23:00
3 MIN
 Caldura in apartamente, pusa sub semnul incertitudinii

Stadiul in care se afla pregatirea centralelor pentru sezonul de iarna este subiectul care la ora actuala se afla pe buzele tuturor adjudenilor. De altfel, aceasta problema a creat discutii aprinse si in sedinta Consiliului Local din Adjud.
Raportul pe care conducerea societatii "Apoterm" l-a prezentat in ultima sedinta a aratat starea jalnica a centralelor, aflate practic in imposibilitatea de a furniza agent termic la iarna. Faptul ca nici in anii anteriori nu s-au efectuat reparatiile curente la termenele scadente si la volumul necesar a condus la un grad avansat de uzura a centralelor termice. Pentru a putea functiona in conditii bune sint necesare reparatii capitale a caror valoare se ridica la 40 miliarde de lei, bani de care "Apoterm" nu dispune. Societatea a cerut sprijinul Consiliului Local in vederea acordarii unor fonduri, deoarece in contractul pe care l-au incheiat este prevazuta finantarea de catre acesta a reparatiilor capitale, de modernizare si dotare.
Pe de alta parte, conducerea firmei sustine ca, in baza aceluiasi contract, beneficiarii serviciilor, adica proprietarii apartamentelor, au obligatia de a vira un fond de rulment de 25% din valoarea anuala a prestarilor.
Administratorii asociatiilor de locatari prezenti la sedinta au afirmat insa ca este imposibil sa stringa fondul de rulment, mai ales ca nici factura curenta nu este achitata. Impreuna cu consilierii au incercat sa gaseasca diferite solutii pentru recuperarea restantelor de aproape 5 miliarde de lei de la populatie. "Statutul asociatiilor nu prevede achitarea acestui fond de rulment de 25% din valoarea facturii. Asta ar insemna aproape un milion pentru fiecare apartament si nimeni nu-l va plati. Este prevazut un fond de rulment, dar nu atit de mare si care trebuie folosit pentru achitarea debitelor restante si in nici un caz pentru reparatii", afirma unul dintre administratori. Acestia s-au aratat contrariati de faptul ca pina la aceasta ora nu a fost nici o executare silita a rau platnicilor, desi s-au emis hotariri judecatoresti definitive.
Greu cu datornicii
Desi actiunea a inceput de mai bine de un an de zile, rezultatele sint nesemnificative. Pentru a executa o sentinta se plateste o taxa de aproximativ 200.000 lei, iar la sutele de debitori care sint ar trebui o suma prea mare pe care asociatiile nu si-o permit.
Administratorii au propus la sedinta o serie de masuri mergind de la sistarea apei si a gazului metan pina la retinerea pe statul de plata a datoriilor pe care le au la intretinere majoritatea salariatilor. Jumatate dintre rau-platnici nu au insa bani pentru a plati serviciile de care beneficiaza. Sint cazuri disperate ale unor adjudeni carora li s-a sistat furnizarea apei acum citeva luni si cu toate acestea nu au platit nici un leu la intretinere pentru ca nu au avut. Tot din lipsa banilor, administratorii preconizeaza ca multi proprietari vor solicita si in iarna aceasta debransarea de la reteaua de alimentare cu agent termic.
Viceprimarul Diaconu promite sprijin pentru recuperarea banilor
Consilierul Gheorghe Arvinte, membru in Consiliul de Administratie al societatii "Apoterm", considera ca populatia saraca ar trebui ajutata cu subventie de la buget pentru a beneficia de apa si caldura. El nu este insa prea optimist in ceea ce priveste posibilitatile de a oferi caldura la iarna de catre societatea la care este actionar. "Instalatiile au functionat pina acum cu ideea ca merg si asa, dar s-a ajuns la scadenta. In conditiile actuale nu putem da caldura populatiei", a declarat Gheorghe Arvinte. El a propus constituirea unei comisii mixte care sa faca verificari la centrale si sa aduca eventuale solutii.
Viceprimarul Gelu Diaconu are cu totul alta parere. El a afirmat ca nici nu se poate concepe ca adjudenii nu vor avea caldura la iarna. La rectificarea bugetara de la sfirsitul acestei luni a promis ca va dirija unele sume pentru reparatiile de la centrale, insa si "Apoterm" sa faca acelasi lucru. "In ceea ce priveste primaria aveti tot sprijinul in recuperarea banilor de la populatie si vom apela daca este nevoie la agentii fiscali, Politie, gardieni", i-a asigurat viceprimarul pe cei de la "Apoterm". De altfel, si consilierul judetean Gheorghe Bercea, prezent si el la sedinta, a promis ca la rectificare va interveni pentru ca Adjudul sa primeasca mai multi bani, dar a recomandat conducerii "Apoterm" sa mai sisteze aprovizionarea magazinelor sale si cu banii sa faca reparatii la centrale. (Mihaela BORDEI)

Comentarii