Caruta cu oropsiti

Cine trece pasarela si merge spre Odobesti nu se poate sa nu vada adapostul improvizat sub care vietuiesc, de aproximativ doua saptamini, patru suflete. Reporterii "Monitorului" s-au apropiat, curiosi sa vada cum isi duc viata acesti oropsiti ai sortii. Pe focul improvizat, marginit de citiva bolovani, fierbea de zor fasolea. Caruta, plina de hodrobele si vechituri, era bine pazita de ciinele care, cum ne-am apropiat, a inceput sa latre, speriat.
Omul care impletea de zor un cos de nuiele a ridicat spre noi o privire resemnata si atemporala. Scaunul cu rotile, rezemat de un bat ce sustinea plasticul ce tine loc de acoperis, ne-a prevenit asupra faptului ca drama acestui om nu se rezuma doar la lipsa casei.
Andrei Ripa, de 70 de ani, a avut odata o casa in satul Clipesti, judetul Vrancea. Dar, in urma unui accident, a fost nevoit sa o vinda, ca sa poata cumpara cele necesar supravietuirii familiei lui. "M-am dus la lemne in padure, intr-o duminica. Doar mi-a zis femeia sa nu ma duc, da’ eu tot m-am dus. Am cazut din caruta intr-o ripa si-a cazut si calul peste mine. Mi-am fracturat bazinul si de atunci ii vai de capu meu", spune mos Andrei, afundat in necazul lui.
Ramas fara casa, si-a urcat familia in caruta si, de patru ani incoace, traieste sub cerul liber. Cosurile pe care le impleteste din ramuri de plop le vinde la marginea drumului cu 60-70 mii lei. El spune ca daca are tot ce-i trebuie, in trei ore face un cos. Mai intii face fundul acestuia si apoi impleteste marginile.
La viata lui a facut sase copii, patru baieti si doua fete. Baietii, mari de acum, s-au dus care incotro sa-si caute rostul. Cu el au mai ramas Maria, nevasta-sa, Ileana, fata de 15 ani, si Mica, mezina, ascunsa dupa fustele maica-sii. Ileana nu s-a mai dus la scoala, "ce sa fac acolo, daca tot n-am unde sta?!" Mama ei, Maria Bairam, cirpind o toala, spune ca mai bine era pe vremurile lui Ceausescu, fiindca atunci avea unde munci, primea poate si o casa "nu ca acum…". "Ii greu, da’, ce sa fac? Vine iarna acus si-o sa murim de frig", isi zice mos Andrei in barba, cu resemnarea omului care stie ca nu mai are ce astepta de la viata. Si se intoarce linistit la ocupatia lui, impletitul cosurilor, care a fost intrerupta, nedorit, de sosirea noastra.
Privind in urma, singura, mezina ne facea cu mina, timita ca o adiere, cu zimbetul ivit ca o lumina pe fetisoara ei murdara, de copil necajit. (Laura BREANA)