Confectia nu o mai vrea deloc pe Mariana Ionescu

joi, 24 august 2000, 23:00
5 MIN
 Confectia nu o mai vrea deloc pe Mariana Ionescu

Mariana Ionescu a fost demisa ieri, de data aceasta in cadrul unei adunari generale extraordinare a membrilor de sindicat, din fotoliul de lider de la sindicatul Incom Vranco.
Desi ieri muncitorii de la Fabrica de Confectii ar fi trebuit sa-si reia lucrul dupa o saptamina de concediu, acestia au preferat sa protesteze in continuare impotriva fostei lidere de sindicat care, spun ei, se incapatineaza sa ramina in fruntea sindicatului, impotriva membrilor acestuia. In fapt, salariatii au completat mai multe tabele, dindu-si astfel acordul pentru participarea la adunarea generala extraordinara care a decis ieri sa o schimbe pe Mariana Ionescu din functia de lider de sindicat.
Muncitorii, din schimbul unu si doi, au venit la fabrica inca de la ora cinci dimineata si au refuzat sa intre la lucru, ocupind trotuarul din strada. Necazul salariatilor a fost cu atit mai mare cu cit ei nu au inteles nici acum de ce instanta a decis suspendarea dosarului prin care noii lideri ai grevistilor, condusi de Toader Arcalean, cereau validarea noii conduceri sindicale. De la ora cinci dimineata si pina la ora patru dupa amiaza, cind grevistii s-au deplasat catre Sala Polivalenta, unde a avut loc sedinta extraordinara, jandarmii si politistii au asigurat ordinea in fata fabricii de Confectii.
Conducerea ameninta cu represalii
In jurul orei 14.00, personalul TESA al fabricii de Confectii a inminat salariatilor care au refuzat sa intre in productie un comunicat remis de presedintii consiliilor de administratie de la "Incom" SA si "Euroconf Industrial" SA, respectiv directoarea Cezarina Leca si directorul Adrian Potorac. In comunicat se arata ca, "desi sint constienti de nemultumirea care a izbucnit din partea salariatilor celor doua societati, conducerea nu mai poate tolera actiuni care sa produca pagube". Drept pentru care salariatilor li s-a dat un ultimatum care are ca termen limita ora 5.00 a zilei de astazi. "Incepind cu ora 5.00, a zilei de 25 august 2000 vor fi intreprinse actiuni legale impotriva tuturor acelora care vor impiedica desfasurarea normala a activitatilor de productie", se specifica in comunicat.
Arcalean, noul lider de sindicat
Sedinta extraordinara, care s-a desfasurat la Sala Polivalenta incepind cu ora patru dupa amiaza, a consfintit demiterea din functia de lider a Marianei Ionescu, a secretarei sindicatului, Petronela Chipaila (fina Marianei Ionescu) si a celorlalte lidere de sectie, adoptarea noului statut al SC "Incom Vranco" si comasarea acestuia cu sindicatul de la "Euroconf", cit si alegeri noi in cadrul sindicatului.
Alegerile noilor lideri au fost facute prin vot deschis. Liderul sindicatului, ales cu unanimitate de voturi, este Toader Arcalean, iar noul secretar al sindicatului "Incom Vranco" – "Euroconf" este Gabriel Baciu. Comitetul de conducere este format din 13 membrii, iar alti 18 salariati au fost alesi lideri de sectie. La capitolul "Diverse", comitetul de conducere a supus spre aprobarea adunarii generale alegerea unei vice-lidere care ar trebui sa fie salariata la "Euroconf". Deoarece in cadrul sedintei nu s-a gasit nici o persoana pe placul tuturor celor prezenti la sedinta s-a stabilit ca aceasta sa fie aleasa cu vot secret in "Euroconf", astazi.
Plugaru si Ioanovici, versus Dodoiu
Noua conducere a sindicatului a decis sa apeleze la serviciile avocatei Corina Dodoiu pentru a apara, pe viitor, interesele salariatilor. "Corina Dodoiu va fi angajata sindicatului si o vom plati cu doua milioane de lei lunar. Pina vom prelua fondurile sindicatului, va trebui sa punem bani din buzunar, sa platim ce s-a cheltuit pina acum", le-a spus Toader Arcalen, grevistilor. In acest sens, salariatii de la Fabrica de confectii vor trebui sa puna fiecare cite zece mii de lei pentru a plati onorariul avocatei.
Astazi se reia lucrul
Adunarea generala a stabilit ca astazi salariatii sa reia lucrul. "Avocata a decis ca, dupa adunarea de astazi, Ioneasca este demisa din functie in mod legal. Miine se va lucra program normal. Daca Judecatoria ne baga iarasi bete in roate, iesim in strada. Nu va lasati intimidati de Mariana Ionescu. Chiar daca se mai iveste ceva pe parcurs, mergem inainte, nu dam inapoi", le-a zis secretarul sindicatului, celor prezenti la sedinta.
Toader Arcalean a declarat in exclusivitate pentru "Monitorul" ca decizia de a intra in productie nu a fost luata de frica amenintarilor facute de conducere, ci datorita faptului ca disputa dintre sindicat si Mariana Ionescu s-a terminat, cel putin din punctul de vedere al sindicalistilor.
BNS pierde 2000 de sindicalisti
O alta decizie importanta luata ieri de adunarea generala a fost cea privitoare la afilierea la o confederatie sindicala. Hotarirea sindicalistilor a fost pentru afilierea sindicatului Fabricii de confectii la CNSLR "Fratia", in detrimentul BNS-ului, unde in acest moment este presedinte fosta lidera de sindicat de la "Incom", Mariana Ionescu. In ceea ce priveste cea mai importanta problema a salariatilor, cea care a declansat aceasta greva – acordarea tichetelor de masa si maririle salariale – Toader Arcalean le-a spus grevistilor ca acestea vor fi negociate in septembrie. "Aici ne-am adunat s-o dam jos pe Mariana Ionescu. Noul comitet isi va da silinta ca sa ajungem la un salariu mai apropiat de nevoi si sa luam si tichete de masa. Speram sa nu va facem de rusine", le-a spus noul lider salariatilor.
Strategii pe terasa Hotelului "Vrancea"
Fosta lidera Mariana Ionescu a fost demisa ieri in lipsa. Ea nu a fost vazuta intrind in fabrica pe tot parcursul zilei. Fosta secretara, Petronela Chipaila a dat ieri, de dimineata, un ocol fabricii, dupa care a plecat. In jurul orei 12.30, Mariana Ionescu si Petronela Chipaila s-au intilnit pe terasa Hotelului "Vrancea" cu avocatii care le reprezinta – Plugaru si Ioanovici, cu care a stabilit, probabil, noile strategii pentru batalia cu cei 2.071 de opozanti din sindicat care au ridicat ieri mina pentru demiterea acesteia.
Ieri, reporterii nostri nu au putut s-o contacteze, pentru a-i lua o declaratie, pe fosta lidera si inca presedinte al BNS Vrancea, Mariana Ionescu.
"Vom cere despagubiri Ioneascai"
Noul comitet este hotarit sa nu-i mai permita fostei lidere nici macar sa puna piciorul in fabrica. In acest sens, ei au hotarit ca Mariana Ionescu sa nu mai aiba acces in fabrica, ea fiind angajata sindicatului. Toader Arcalean le-a spus salariatilor ca Mariana Ionescu va fi trasa la raspundere pentru diferenta de bani din cotizatie dar si pentru unele modificari statutare pe care noul comitet le considera abuzive. "Vom da in judecata pe Ioneasca, sa plateasca ea pierderile fabricii, deoarece n-a venit sa-si dea demisia", a mai spus noul lider de sindicat. (Traian NEGULESCU)

Comentarii