Copiuta din sutien

miercuri, 20 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Copiuta din sutien

Inventivitatea elevilor, si in ceea ce priveste copiatul la examene, intrece orice limite ale imaginatiei. Cu sau fara frica, originali in metode sau nu, elevii reusesc sa fenteze comisiile de examen, evitind invatatul si luind note mari.
Si la examenul de capacitate din acest an, citeva eleve – candidate in centrele din Focsani – si-au dovedit maiestria in a copia "ca la carte", fara sa le vada supraveghetorii si nici macar colegii. Sub rezerva anonimatului, o eleva de la o scoala centrala a municipiului, ne-a povestit cum a reusit sa rezolve partea de literatura de la prima proba, in zece minute, fara sa fi invatat. Este de mentionat ca eleva a spus aceleasi lucruri si in fata colegilor, imediat dupa ce a iesit din sala de examen. "Cind am intrat in scoala, mi-am ascuns telefonul mobil in sutien. Am un celular de mici dimensiuni, motorola-startack. Am folosit o casca de la walk-man, am bagat-o in ureche si mi-am desprins parul. N-avea cum sa se vada. Microfonul mi l-am prins cu scoch de git. Cind mi-a adus subiectele, iar supraveghetorii se agitau prin sala sa le distribuie, i-am soptit celui de la celalalt capat al firului ce mi-a picat. Mi-a zis tot prin telefon. Mi-a dictat tot ce scria in caiet", ne-a relatat candidata, mentionind ca a auzit de aceasta metoda la prietenii ei studenti.
Colegii nu aveau cum sa auda "monologul", intrucit toate informatiile ajungeau numai la urechea cu casca. Persoana care a ajutat candidata la copiat a stat in curtea scolii. "Cind am terminat subiectul de literatura, mi-am inchis mobilul ca nu cumva sa sune cineva in momentul ala. Asa ma putea prinde si ma scotea afara din examen. A fost riscant, dar nici n-am vrut sa platesc la mobil citeva milioane bune, desi face. Totul a durat citeva minute. La celelalte stiam, dar la literatura nici nu m-am uitat pe comentarii. M-a invatat un prieten metoda asta si a mers. Am auzit ca au mai facut si altii. Cind am iesit din examen si le-am povestit la colegi, au ramas muti. La unii le venea sa ma stringa de git, dar nu s-au gindit cita spaima am tras", a adaugat candidata.
Este de mentionat ca in regulamentul de examen, conceput de MEC se precizeaza ca elevii candidati nu au voie sa intre in sala de examen cu telefon mobil, minicalculatoare si materiale din care s-ar putea inspira. (Cristina LAZARIN)

Comentarii