Cu burta pe carte, de la 6 ani

marți, 11 februarie 2003, 00:00
4 MIN
 Cu burta pe carte, de la 6 ani

Spre marea dezamagire a majoritatii, si in ciuda parerilor dezaprobatoare, copiii vor merge obligatoriu la scoala de la 6 ani. Dupa doi ani de tagada, ministrul Educatiei a anuntat ca generalizarea invatamintului de noua ani prin transformarea grupei pregatitoare de la gradinita in clasa I se va realiza din aceasta toamna. Inspectoratul Scolar precizeaza ca in judetul nostru sint aproximativ doua mii de copii, care in loc sa continuie drumul la gradinita, vor lua ghiozdanul in spate si se vor apuca de invatat. Vrind-nevrind, vor lasa jucariile, cartile de colorat si vor trece la lucruri serioase, indiferent de gradul de suportabilitate, caci parintii vor fi amendati sau chiar pedepsiti cu inchisoarea – sustine MEC – daca vor indrazni sa le continue copilaria fara adeverinta medicala.
Tehnic, nici o problema
Este lucru hotarit, printr-un ordin ministerial, dar pe care nici un dascal al scolii vrincene n-a pus inca ochii, desi a aparut de vreo doua saptamini, pentru ca nici Inspectoratul Scolar nu-l are.
Desi intr-o ceata densa, responsabilii Educatiei sustin insa ca, tehnic, situatia nu este atit de grava pe cit pare. Spatiul de scolarizare exista, invatatori calificati avem chiar mai multi decit ar trebui, iar cit priveste programa scolara – cuiul lui Pepelea – curricumul existent va fi adecvat, astfel incit "copilul sa nu resimta trecerea de la gradinita la scoala la modul brutal", sustine purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar, Paraschiv Macrineanu. Iar educatoarele vor urma cursuri de reciclare, putind deveni invatatoare! Pare simplu si rezolvabil, chiar daca timpul este scurt.
Parintii pot cere sfatul medicului
Parintii, in marea lor majoritate, nu privesc lucrurile in aceasta maniera. Copilul, cu un an, poate chiar doi, mai mic decit virsta "standard" de scolarizare se va izbi dintr-o data de catalog, de calificative, absente, manuale, si nu in ultimul rind, teme pentru acasa. Si le va fi greu, nu sint tocmai pregatiti, inclina sa creada familia.
"Acest ordin permite familiei sa ceara parerea medicului. Sa se realizeze o expertiza, medicii sa aprecieze in mod obiectiv daca copilul este pregatit pentru scoala. Mai mult de 10% dintre parinti nu vor renunta la aceasta facilitate si isi vor scuti copiii, credem noi", ne-a precizat oficialul ISJ.
Din statisticile ISJ reiese ca sint 1928 de copii care vor implini in acest an virsta de 6 ani. In decembrie anul trecut, ISJ a raportat numai 800 de "exemplare", caci atiti s-au gasit in evidentele gradinitelor.
Dar parerea specialistilor a fost ignorata!
Medicii specialisti au insistat ca 6 ani este o virsta mult prea frageda pentru a suporta rigorile invatarii, insa MEC se pare ca n-a avut urechi de auzit. De-a dreptul revoltator este faptul ca, inainte de a emana aceasta idee geniala, MEC nu a cerut si parerea specialistilor, care, printr-un studiu obiectiv, ar fi putut demonstra utilitatea trecerii la invatamintul de noua ani. Ci a tinut mortis sa ne raliem la un sistem pe care oricum nu-l vom putea aplica potrivit normelor occidentale, din cauza marilor diferente, si de metalitate in fond.
Vid de logica
In aceeasi ordine de idei sint de remarcat citeva din bilbele ministerului, din ultimii doi ani, care au dat peste cap intreg sistemul. Situatia de acum nu este deloc altfel si are mare legatura cu citeva episoade din trecut. Legea stabileste deja ca "invatamintul obligatoriu este de noua clase. Frecventarea obligatorie a invatamintului de noua clase, forma de zi, inceteaza la virsta de 17 ani". Dar s-a stabilit, de asemenea, ca prima promotie care va finaliza studiile obligatorii de 9 ani este cea care in toamna a intrat in clasa a VIII-a. Acum doi ani, tot prin toamna, MEC a mai facut o precizare, la fel de controversata: clasa a IX-a sa se frecventeze dupa sustinerea examenului de capacitate, in cadrul liceului, venind in contradictie cu prevederile legii care stipuleaza ca invatamintul secundar inferior cuprinde clasele V-IX, iar cel liceal, clasele X-XII/XIII. Dar si in contradictie cu logica, neavind sens un examen de finalizare a studiilor in cadrul unui ciclu de invatamint. Ideea a fost abandonata, pina in iulie anul trecut, cind ministrul Andronescu a anuntat ca invatamintul obligatoriu de 9 ani se va realiza prin scaderea virstei de scolarizare obligatorii, si nu prin prelungirea acesteia. Fara retineri si fara comentarii, ministrul a precizat ca vom avea clasa pregatitoare, incepind cu virsta de 5 ani. Acum anunta, continuindu-si ideea, ca scoala va incepe la 6 ani. Iar lamuririle vor veni ulterior. Nu se stie cind, dar sigur pina la toamna. Dupa ce focul a mocnit doi ani, riscul unui incendiu in invatamint este la fel de mare. (Cristina LAZARIN)

Comentarii