Final fericit in greva de la Confectia

miercuri, 25 octombrie 2000, 23:00
2 MIN
 Final fericit in greva de la Confectia

Grevistii de la Confectia au incetat ieri greva dupa ce au batut palma, in biroul prefectului Catalin Haret, cu directoarea Cezarina Leca.
Inca de dimineata, in jurul orei 9.30, grevistii s-au adunat in Piata Unirii, dupa ce cu o zi inainte blocasera E 85. Motivul prezentei lor in scuarul din fata palatului administrativ a fost legat de participarea liderilor de sindicat la negocierile cu administratia, negocieri care s-au purtat in cadrul Prefecturii si care au fost mediate, si de aceasta data, de catre reprezentantii DGMPS.
Salariatii au prima de 750 mii lei
Conform declaratiilor prefectului Catalin Haret, cel care s-a aratat cel mai interesat de stingerea conflictului si de avansarea negocierilor dintre doua parti a fost Toader Arcalean, noul lider de la Confectia. Acesta a precizat ca salariatii ar accepta si prime de sarbatori de doar 750 mii lei, la jumatate fata de valoarea celor solicitate anterior. In ceea ce priveste primele de concediu, acestea au ramas in continuare la o valoare apropiata de cererile initiale, 900 de mii de lei, fata de 1 milion de lei solicitat initial.
O alta solicitare a grevistilor, concediul din vara lui 2001 a fost acceptata de conducere. "Miine (astazi – n.r.), la Camera de Munca va fi semnat noul Contract de Munca Colectiv", a declarat satisfacut prefectul, imediat dupa finalizarea negocierilor.
La negocierile de ieri salariatii au pierdut insa subventia, de 50% pe care societate o acorda la Cantina fabricii. Oamenii spun insa ca acest lucru nu reprezinta neaparat o pierdere deoarece nu toata lumea minca la cantina.
Leca nu-si retrage plingerea
Gabi Baciu, secretarul sindicatului, spune ca muncitorii sint multumiti ca au obtinut in cele din urma majorarile pe care le-au solicitat. "Pe 2 noiembrie a.c., dupa ce ne terminam concediul, vom relua lucrul", ne-a spus acesta.
Pentru liderii de sindicat de la Confectia problemele nu s-au terminat inca, cel putin cele legate de Tribunal. Desi a acceptat maririle de salariu cerute de muncitori, directoarea de la Incom Vranco, Cezarina Leca nu este dispusa sa-si retraga plingerea pe care a depus-o in instanta si prin care solicita constatarea faptului ca textilistii au desfasurat o greva ilegala. Cel mai probabil vineri, 27 noiembrie a.c., justitia se va pronunta asupra acestui aspect. "Nu vom renunta la proces. Vrem ca Justitia sa-si spuna cuvintul", ne-a spus Cezarina Leca. (Elena CRISTIAN, Traian NEGULESCU)

Comentarii