Ion Martis neaga implicarea sa in scandalul casetelor porno

miercuri, 22 martie 2000, 00:00
3 MIN
 Ion Martis neaga implicarea sa in scandalul casetelor porno

Vrincenii care au urmarit emisiunea "Dintre sute de ziare" de luni seara, 20 martie a.c., au fost surprinsi cind au auzit numele lui Ion Martis, patronul televiziunii "Diplomatic", pronuntat de catre Luminita Gafton, o tinara femeie din Galati, care sustine ca i s-a cerut sa filmeze scene de amor cu Ion Martis, intr-o camera dintr-un hotel din Galati.
Femeia, care a aparut intr-o inregistrare video difuzata pe post, spunea ca ulterior ar fi trebuit sa foloseasca acea caseta pentru a-l santaja pe patronul vrincean.
Dezvaluirile Luminitei Gafton mai fac referiri si la o seama de alti oameni de afaceri sau politicieni din Galati, pe care i s-a cerut sa-i atraga in curse similare si sa-i filmeze.
Dintre acestia, cei mai importanti ar fi Mircea Toader, vicepresedintele armurierilor din Romania si senatorul Paul Pacuraru.
"M-am intilnit cu Martis"
Tinara femeie, care a cistigat si titlul de "Miss bikini", spune ca a facut toate aceste servicii lui Clim, deoarece acesta ii promisese ca o va sustine in cariera de fotomodel. "Intre timp, domnul Clim mi-a facut cunostinta cu domnul director Martis, de la televiziunea "Diplomatic" din Focsani. Atunci cind mi-a facut cunostinta cu dinsul, am mers la hotelul "Faleza", la masa, am stat de vorba, am discutat sa ma ajute in legatura cu un loc de munca, pentru ca dinsul urma sa mai deschida ceva in Galati si o sa ma angajeze, dupa care ne-am despartit. La scurt timp, la o saptamina, domnul Clim m-a anuntat iarasi ca o sa ne intilnim cu domnul Martis si ca vom merge la hotelul "Faleza", unde, acolo dinsul a pregatit niste camere de luat vederi sa-l filmeze pe domnul Martis cu mine, sa-l santajeze, pentru ca domnul Martis stia de frica sotiei dumnealui si nu vrea sa aiba probleme. Am spus ca nu sint de acord si nu vreau sa fiu folosita de dinsul. Ne-am intilnit, dinsul a pregatit, nu mai stiu ce s-a mai intimplat, dupa aia s-a terminat, gata", a spus galateanca Luminita Gafton pe postul "Tele 7 abc" in inregistrare video.
Asa cum se poate vedea din declaratie, femeia s-a intilnit cu Martis insa declaratia ei este echivoca: "Ne-am intilnit, dinsul a pregatit, nu mai stiu ce s-a intimplat dupa aia". Practic, din aceasta declaratie nu putem trage concluzia ca Ion Martis ar fi avut o aventura amoroasa cu Luminita Gafton, insa nu se intelege clar nici ca nu a avut.
Martis: "Sint rafuieli la mijloc"
Contactat telefonic, Ion Martis a negat faptul ca ar fi avut vreo intilnire cu Luminita Gafton, in camerele hotelului "Faleza" din Galati. "Nu am nici o treaba cu aceasta problema. Am cunoscut-o pe fata intr-o intilnire avuta cu Clim, la un restaurant de pe faleza din Galati. Tin minte ca voia s-o angajez in zona libera. Cred mai degraba ca este o rafuiala locala intre patronii televiziunilor prin cablu din Galati. Personal, i-am vindut lui Clim televiziunea mea din Galati, "Dream Land", ulterior acesta vinzind-o si el cu cinci milioane de dolari. Daca numele meu a aparut in acest scandal, exista doua variante. Este posibil ca totul sa fie o rafuiala dirijata din umbra de patronul "Conysat-ului". O a doua varianta este legata de un litigiu intre Clim si acelasi patron al "Conysat"-ului, Chelu, litigiu in care am comparut si eu ca martor. Varianta aceasta este plauzibila si datorita faptului ca in materialul difuzat la "Tele 7 abc" se fac referiri si la un alt om de afaceri din Galati, Pacurariu, proprietar la rindul sau al unei alte televiziuni prin cablu. Acesta este casatorit cu fosta sotie a lui Chelu, de la "Conysat", ne-a declarat Ion Martis.
La rindul sau, sotia lui Martis, Ioana Martis, s-a aratat convinsa ca sotul sau nu este citusi de putin implicat, cu adevarat, intr-o poveste precum cea relatata, pe post, de dama din Galati. "Sotul meu nu este implicat sub nici o forma in acest scandal, insa se vede clar ca vroiau sa-l atraga intr-o cursa, sa-l santajeze. Nu stiu care ar fi motivele acestui santaj, banii poate… Sint foarte dezamagita, deoarece il cunosteam pe acest Clim. A fost chiar la nunta la fata noastra. E pacat ce s-a intimplat, mai ales ca toata lumea cunoaste ce familie sintem noi in Focsani", ne-a spus Ioana Martis. (Traian NEGULESCU)

Comentarii