Leaganul de la Cotesti, casuta copiilor parasiti

joi, 08 octombrie 1998, 23:00
3 MIN
 Leaganul de la Cotesti, casuta copiilor parasiti

La Cotesti functioneaza, de un an si jumatate, un leagan in care vietuiesc 36 de copii. Cum intri pe usa, pusti intre doi si cinci ani te intimpina cu minutele intinse, cautind instinctiv apropierea, atingerea fizica de care au atita nevoie. Asa i-au gasit ieri dimineata, reporterii "Monitorului", care i-au vizitat impreuna cu grupul de englezi condus de Patricia si Derek Harris. Acesti oameni vin in Vrancea de doua, trei ori pe an incepind din 1990, numai ca sa ajute si sa aline suferintele prichindeilor parasiti. "S-au stabilit intre noi o serie de legaturi mai mult decit prietenesti. De-a lungul anilor, acestia au adus copiilor o multime de lucruri, pornind de la mincare si haine pina la instalatia de stocare a apei, boilere si multe altele. Pentru leaganul de la Cotesti ne-au dat un milion si jumatate de lei cu care am putut cumpara un aragaz nou, fiindca cel vechi nu mai putea fi folosit", spune doctorul Danut Ceamburu, directorul Leaganului de copii Focsani.
Fiecare copil din acest leagan are, se pare, povestea lui proprie. De obicei povesti triste, in care mamele le-au dat viata pentru ca apoi sa-i abandoneze fara sa se mai intereseze vreodata cum le merge.
Ionel Murgu este un baietel care a fost parasit de parinti, dar nu l-a parasit si norocul. Pe el vrea sa-l infieze o familie de americani, chiar daca inimioara lui are nevoie de interventie chirurgicala.
Ana Ciulin este "Gaviota" leaganului. Fetita este de o dragalasenie dezarmanta si, la un moment dat, o familie a intentionat sa-i ofere un camin. Pentru intocmirea actelor de adoptie a fost contactata mama ei care trebuia sa-si dea acordul. Nu numai ca si l-a dat, dar a venit si a furat-o din leagan pe Ana, ducind-o undeva prin Buzau. Gest inexplicabil si inutil, pentru ca, in momentul cind a fost gasita de politie, nu si-a manifestat dorinta de a-si pastra copilul. Asa ca micuta a ramas sa-si duca zilele mai departe tot in leagan.
Ramona Surleanu a avut ghinionul sa se nasca cu malformatii grave ale rinichilor. Ea a fost operata la Iasi si, din pricina tratamentelor injectabile repetate, i s-a sclerozat muschiul coapsei. Cita suferinta a putut aduna in trupusorul ei firav nici ea nu mai stie. Stie doar ca nu poate merge ca ceilalti copii, fiindca piciorusul n-o mai asculta. Mai traieste aici Mihaela, fetita de patru ani care, mai ales noaptea, plinge si se loveste cu capul de patut. Ea are probleme psihice pe care alaturi de doi parinti adevarati le-ar fi putut atenua sau poate ca n-ar fi existat deloc.
Cristina, un copil nefericit
Situatia Cristinei Patrascu, al cincilea copil al unei familii din Balesti, este absolut dramatica. Ea este veterana leaganului, are zece ani si s-a nascut cu un handicap major neuro-psiho-motor. Cristina traieste in "lumea" ei si nu necesita decit asigurarea nevoilor fundamentale (apa si mincare). N-a suferit niciodata de vreo boala si, spune doctorul Danut Ceamburu, "cu o echipa de specialisti care sa lucreze cu acesti copii, am putea obtine de la ei un fel de comunicare, un oarecare cistig senzorial. Sint 25 de astfel de cazuri in judetul nostru si pentru ei vrem sa infiintam o clinica aici la Cotesti. O clinica in care acesti copii sa aiba parte de ingrijirile speciale care se impun".
De cele treizeci si sase de suflete lovite de soarta de la Leaganul din Cotesti au grija doar doua infirmiere si o asistenta. Vina lipsei de personal o poarta acea eterna lipsa de fonduri de la buget, de care ne lovim la tot pasul. "Facem si noi ce putem – spune una din infirmiere – In general, oamenii abandoneaza copiii cu handicapuri. Mai bine s-ar gindi ca mai putin costa un avort decit intretinerea unui copil institutionalizat". (Laura BREANA)

Comentarii