Omul-ciubota

Celor prezenti in ograda Mariei Badarau, din Haret, li s-a taiat rasuflarea in momentul in care Ciprian si-a scos la iveala picioarele. Mai toti satenii care-l blagosloveau uneori cu cite o bucata de piine au simtit ca baiatul pute suspect. Izul de mortaciune care insotea nenorocitul a fost pus, insa, pe seama jegului. "Eh, acolo, un terchea-berchea. S-o spala el, cind o veni vara", gindeau cei mai multi din milostivii care-i "scapau" din cind in cind cite ceva de-ale gurii. Nimanui nu i-a putut trece prin cap ca vagabondul pripasit de prin februarie incoace in catunul lor, incepuse de fapt sa putrezeasca de jos in sus.
"Dormeam in gaura mea de sarpe"
Reporterii "Monitorului" l-au gasit pe Ciprian zacind pe un fotoliu si cu labele picioarelor infasurate in cirpe imbibate de scursuri respingatoare si puturoase. Mirosul de hoit izbea de-a dreptul in moalele capului pe oricine se incumeta sa treaca pragul odaii in care respira sarmanul. Fiinta intreaga se revolta in fata duhorii incredibile, a carnii de om putrezite. Numai baiatul, invatat pesemne cu propria putoare, putea sa se desfasoare cu toata naturaletea, istorisindu-si povestea. "Anul trecut, in august, mi-au dat drumul de la Socola, ca-s bolnav cu capul, si am plecat spre casa, la Tamaseni. De atunci, nu m-am mai descaltat niciodata. Mama si cu tata nu erau si am plecat in lume sa-i caut. Cred ca s-au dus pe la Constanta", spune tinarul, pe fata caruia nu se putea citi suferinta si nici ingrijorare din cauza napastei care i-a descompus picioarele.
Marcat, probabil, de gerul indurat peste iarna in "gaura de sarpe, de sub pod", tine si acum miinile infipte adinc in buzunarele costumului de capatat. Cu umerii adunati a infrigurare si cu fesul tras temeinic pe cap, el priveste cumva detasat la omenirea care se zgiieste cu miinile la nas, dincolo de usa deschisa larg a camerei. Se simte bine in noile lui haine si putin ii pasa de zdrentele vechi aruncate de Maria in fundul gradinii. Tot acolo sint si adidasii rupti si tociti in care Ciprian si-a lasat degetele. El spune ca nici acum nu s-ar fi descaltat daca nu l-ar fi pus Maria. "Nu prea mai puteam merge dar cind imi era foame trebuia sa ies. La cascarabeta mea veneau copiii mereu si ma bateau. Nu stiau ca nu mai pot merge. Ma faceam asa la ei si fugeau. Ultima data (miercuri – n.r.) cind am venit la femeia asta m-am spijinit in bat si m-am tinut de gard", a spus senin Ciprian.
Un trup viu si totusi mort
Maria Badarau, femeia care si-a facut pomana sa-i caute de sanatate lui Ciprian, a povestit reporterilor "Monitorului", intr-un amestec de groaza, revolta, neputinta si mila, istoria neobisnuita a trupului viu si totusi mort care zacea miercuri in batatura ei. "Prima data l-am vazut prin februarie. Cind il razbea foamea iesea si cerea de mincare. Dupa aia, se intorcea acolo sub pod unde si-a facut culcus intr-un tub. Nu l-a ocarit nimeni niciodata. Ti-e mila de un animal, da’ de un suflet de om", spune femeia stergindu-si lacrimile cu coltul basmalei. Ciprian devenea pe zi ce trecea, un personaj pe care satul l-ar fi integrat incet-incet, in comunitatea lui. Cind frigul, vintul si ninsoarea muscau crunt a sfirsit de iarna, Simina lui Tirlogeanu, alta sateanca, i-a dat chiar o patura natingului, sa-si incalzeasca oasele in cosmelia lui din canal. Iar cind firul ierbii a inceput sa iasa, doar copilarimea din imprejurimi ii mai intuneca zilele cersetorului, a carui duhoare devenea tot mai pregnanta pe masura ce se incalzea vremea. "Mirosea de nu te puteai apropia de el. I-am zis: «Mai Ciprian, ce ai tu?». Ieri, (miercuri – n.r.) am vazut ca avea singe pe adidas si i-am spus sa se descalte, sa vedem ce-i. Si am vazut. Doua deste ii cazuse si labele picioarelor era asa cum le vedeti, vinete, umflate, pline de puroi si singe. N-am intilnit in viata mea!", se cruceste Maria, impreuna cu multimea strinsa buluc in ograda ei, sa vada macabra grozavie.
Indiferenta cu miros de hoit
Femeia povesteste ca a banuit demult ca ceva nu-i in regula cu baiatul. Si n-a putut sta indiferenta in fata duhorii de hoit pe care o raspindea amaritul satului. Asa ca, dupa cum spune, a inceput inca de luni sa alarmeze autoritatile ca Ciprian are el ceva de pute asa. "I-am spus si primarului Mihail si a promis ca vine si-l ia cu salvarea dar nu a venit. L-a vazut si sectoristul si i-a zis numai ca sa plece inapoi, in satul lui. Azi (miercuri – n.r.) cind am vazut in ce hal este, am sunat la Salvare, n-a raspuns, si atunci am rugat pe un baiat, Florin Voinea, sa-l ducem cu masina la spital la Marasesti. L-am dus, dar doctorul Barbu nici n-a vrut sa-l vada, iar asistentele mi-au spus ca spitalizarea trebuie platita si Ciprian nu are nici acte. Am zis ca platesc eu numai sa-l repare oleaca la picioare, dar tot n-au vrut sa-l primeasca. Am sunat la "Monitorul", ca nu mai stim ce sa facem cu el", a explicat femeia, careia nu-i venea sa creada ca in vremurile noastre oamenii pot fi atit de nepasatori in fata suferintei. FlorinVoinea, soferul masinii cu care a fost dus Ciprian la spital, a intarit spusele Mariei afirmind ca medicul de garda de la Marasesti, "n-a vrut nici sa-l vada".
Contactat telefonic de reporterii "Monitorului" doctorul Constantin Barbu si-a amintit ca a fost chemat miercuri din sectie de catre asistente pentru un caz mai deosebit. Dar sustine ca nu a vazut nici un caz, ci numai "o femeie care m-a intrebat in ce conditii poate interna un vagabond. Dar nu am vazut nici un caz. Nu era nici un pacient, cind am coborit eu din sectie", a declarat medicul Constantin Barbu.
"Unde nu-i cap, vai de picioare"
Pusi in fata atitor esecuri in tentativele lor de a-l salva pe Ciprian, satenii nu mai credeau ca va raspunde cineva apelurilor lor de ajutor. Cind reporterii "Monitorului" au sosit la fata locului, oamenii nu mai incetau sa se minuneze. "Ce repede ati sosit! Nu mai credeam ca va veni cineva sa ajute amaritul asta", spuneau, care mai de care, cetatenii adunati ciorchine in fata casei Mariei, unde zacea Ciprian intr-o asteptare resemnata. Trecind peste miasmele emanate de picioarele putrezite, reporterii cotidianului nostru au luat suferindul in masina, transportindu-l la Spitalul Judetean, unde i s-au dat acestuia toate ingrijirile necesare. Din pacate, singura solutie pentru salvarea baiatului a fost amputarea.
Vagabond sau nu, de acum incolo Ciprian va trebui sa invete sa mearga si sa traiasca pe picioare ologite de degeraturi. Pentru tot restul vietii, personajul istoriei noastre a scapat cu siguranta de grija incaltatului si descaltatului. Iar noi ceilalti ne-am putut convinge pentru inca o data ca, si la propriu si la figurat, "acolo unde nu e cap, vai de picioare".
Seful sectiei de Chirurgie II a Spitalului Judetean a declarat reporterilor "Monitorului" ca singura solutie in acest caz a fost amputarea. "Baiatul a fost degerat si nu s-a tratat. Degeraturile au evoluat. La un moment dat nu a mai simtit nimic, caci nervul s-a necrozat. In consecinta, degetele i-au cazut", a explicat chirurgul Liviu Petrea. (Laura BREANA)