„Saru-mina la toti oamenii care ne-au ajutat”

marți, 23 decembrie 2003, 00:00
1 MIN
 „Saru-mina la toti oamenii care ne-au ajutat”

Ieri, reporterii cotidianului nostru au impartit toate pachetele aduse la redactie de cititori, sarmanilor din satul Ruget, comuna Timboiesti. Tuturor celor care au avut placerea sa le faca nevoiasilor aceasta bucurie acum, in prag de sarbatori, le transmitem din tot sufletul mesajul acestora: „Saru-mina la toti oamenii care ne-au ajutat”.
Nu a fost nevoie de prea mult timp ca satenii sa afle ca se dau cadouri si sa apara de dupa gardurile lor stirbe. Inconjurati de copii de toate virstele, desculti si dezbracati, au navalit asupra masinii cu daruri plingindu-si necazurile. „Da si mie, te rog, da si mie, ca am copii multi si bani n-avem”, auzeai din toate partile. Cu imbracamintea, incaltamintea si jucariile aduse la redactie de cititori au putut fi ajutate 30 de familii, cele mai sarace dintre toate cele care-si duc zilele in Ruget. Pachetele cu destinatie speciala au ajuns si ele acolo unde au dorit cititorii: la „saracutii” familiei lui Gheorghe Calin, la Verginel Ghindaru, baiatul cu tetrapareza spastica, la cei sapte copii ai familiei Cristea, precum si la micuta Liliana, fetita de doar doi anisori, bolnava de diabet. Bucuria tuturor acestor oameni a fost cu atit mai mare, cu cit niciodata nimeni nu le-a mai luminat sarbatorile in acest fel. (Laura BREANA)

Comentarii