Studenti la scoala vietii

Cu toate acestea, acum, la sfirsit de mileniu, mai sint destui copii pentru care buchia cartii ramine, pentru toata viata, un mister. In aceasta situatie se afla cei patru copii al Alexandrinei din Focsani care nu au fost niciodata la scoala.
Undeva, pe strada Cotesti din Focsani, locuiesc, claie peste gramada, sase familii de rromi, cu cei 11 copii ai lor. Cum nici unul dintre ei n-a fost la scoala, Alexandrinei nu i se pare ceva deosebit ca trei dintre cele patru odrasle ale sale nu stiu sa scrie. Cel mai mic, Stefanel, nu are decit sase ani si, in cazul lui, deocamdata nu se pune problema invataturii. Dar, cum in toata viata lui n-a prea avut de la cine lua exemplu, cel mai probabil este ca baietelul va creste in aceeasi ignoranta ca si fratii lui.
"Pe ceilalti trei n-am avut cum sa-i dau la scoala. Trebuia sa-i imbrac, sa le cumpar caiete, ori eu n-am bani nici de mincare. Dar la anu’ as vrea ca macar al mic sa intre in clasa I", spune Alexandrina.
Ignoranta si saracia la ea acasa
Copiii i-a facut femeia cu primul sau barbat. Satul de saracie si de plozi, cu mult in urma, omul si-a luat lumea in cap si-a plecat, lasindu-i in plata Domnului. Cu patru puradei agatati de fuste, Alexandrina s-a stabilit in Focsani, in camaruta darapanata de pe strada Cotesti.
Ca sa cistige un ban, s-a angajat maturatoare la IGO. "Iau 600 de mii de lei brut salariu si o ducem ca vai de lume", se plinge Alexandrina. Rica, barbatul cu care traieste in prezent, nu lucreaza nicaieri. Zice c-a fost dat afara din tagma maturatorilor fiindca este tigan. Pentru ca banii cistigati de Alexandrina nu ajung sa umple burtile copiilor, femeia s-a inscris, acum patru ani, cu toata trupa la Cantina Saracilor.
"Cum sa-i mai tin si la scoala? Hainele sint si ele de capatat si apoi, copiii sint mari de acum", explica femeia.
Adela are 17 ani si din cite spune mama-sa e numai buna de maritat. Nicu, la 14 ani a dat deja "de fete. Ce sa-i mai stea capul la invatat", zice Alexandrina. Iar Marius, de 13 ani, ar vrea mai degraba sa cistige un ban decit sa-si frece coatele pe bancile scolilor.
Desi, in cazul in care mezinul Stefanel va avea bafta sa-l inscrie si sa-l trimita cineva la scoala, va fi, cu speranta, carturarul familiei.
Pina atunci insa, imun la saracia si mizeria in care traieste, el este fericit sa se joace in batatura, cit e ziua de lunga.
Absolventi la scoala vietii
In sandramaua de trei metri in care-si fac veacul cele sase persoane (familia Alexandrinei), sint ingramadite trei paturi peste care au fost depozitate fel de fel de catrafuse. Tavanul sta sa cada iar pamintul de pe jos este "peticit" cu vreo doua toale maturate-n graba in cinstea vizitei redactorilor "Monitorului". Camera ce adaposteste cele sase suflete poate fi usor confundata cu o magazie unde au fost pastrate de-a lungul anilor, felurite obiecte. Atit de multe obiecte, incit stapinii lor cu greu isi mai pot aduce aminte care pe unde le-au dosit. Cu toate acestea, veselia e starea generala a locatarilor cosmeliei. Murdari si desculti dar liberi ca "pasarea cerului", ei stiu sa se distreze pe cinste, acompaniati de muzica revarsata de anticul magnetofon "Tesla", incredibil de bine conservat in toata brambureala inconjuratoare.
Si, la urma urmei ce daca Stefanel se mai uita lung uneori, prin crapatura portii, dupa copiii ce se duc la scoala dimineata cu ghiozdanele in spate? De la ai lui oricum a invatat ca se poate trai foarte bine si fara sa citesti. Iar pentru cintat si dansat nu trebuie sa fii prea mult scolit. E suficienta scoala vietii. (Laura BREANA)