Sute de milioane aruncate unui moft

marți, 23 aprilie 2002, 23:00
2 MIN
 Sute de milioane aruncate unui moft

Nu mai putin de 350 de milioane de lei vor fi cheltuiti pentru aniversarea unui deceniu de la infiintarea Consiliului Judetean. Initiativa presedintelui CJ, Marian Oprisan, s-a soldat cu doua voturi impotriva si o abtinere, restul consilierilor judetului fiind de acord cu alocarea acestui fond pentru intreaga manifestare, care va dura o singura zi. Daca Lica Panciu s-a abtinut de la comentarea proiectului, consilierul Costica Neata a tinut sa declare in plen ca se impotriveste nu actiunii in sine, ci dorintei de a se cheltui atitia bani la aniversare.
Numai dineul costa 279 de milioane de lei, conform notei privind structura estimativa a cheltuielilor angajate in cadrul activitatilor de aniversare. Alte 10 milioane vor fi irosite pe invitatiile oficiale la sarbatoare, un milion protocolul sedintei festive si nu mai putin de 10 milioane cocteil-ul oferit de presedintele Consiliului Judetean invitatilor din partea Guvernului si omologilor sai din alte judete. 50 de milioane ajunge plata colaboratorilor, se arata in documentul aprobat ieri de consilierii judeteni.
Consiliul Judetean isi va serba ziua de nastere pe 8 mai. Aniversarea debuteaza cu o sedinta festiva, in cadrul careia Marian Oprisan isi propune sa vorbeasca despre importanta evenimentului. Se intentioneaza ca alocutiunea presedintelui CJ sa fie completata de invitati, fie de prim-ministrul Adrian Nastase, ministrul Serban Mihailescu al Secretariatul General al Guvernului, ministrul Octav Cozminca de la Administratie Publica sau Romeo-Paul Postelnicu, fostul secretar al judetului nostru, ajuns ministru secretar de stat la Ministerul Administratiei Publice. Sedinta va avea loc in sala Consiliului Judetean. In jurul orelor 11 este program cocteil-ul, in cabinetul lui Oprisan sau in sala de sedinte a delegatiei permanente. Urmeaza simpozionul "Vrancea-tinut mioritic la 10 ani de democratie autentica", unde se va dezbate "caracterul modern, european al administratiei publice locale", actualitati si perspective in domeniul administratiei, si, nu in ultimul rind, cei 10 ani de "slujire cu credinta a intereselor comunitatii locale". La ora 12, ansamblurile "Tara Vrancei" si "Doina Vrancei" vor sustine un scurt program artistic. La 13,30 urmeaza dineul. Initiatorul proiectului Marian Oprisan a tinut sa mentioneze, in documentul prezentat consilierilor, ca aniversarea unui deceniu de la infiinatrea Consiliului Judetean se arminizeaza cu actiunea "9 Mai-Ziua Europei". Tot ieri s-a aprobat si "rectificarea bugetului pentru asigurarea fondurilor prin diminuarea cu suma necesara a sumelor alocate cheltuielilor de personal de la DGDPDC, unde prin mentinerea ca vacante in trimestrul I a circa 170 de functii de asistenti maternali s-au realizat economii acoperitoare". (Cristina LAZARIN)

Comentarii