Vrincenii inoata contra "curentului" ANL

vineri, 10 august 2001, 23:00
1 MIN
 Vrincenii inoata contra "curentului" ANL

Tot mai multi locuitori ai oraselor din judet sint inca interesati sa-si cumpere apartamente prin credit ipotecar, in ciuda faptului evident ca Agentia Nationala pentru Locuinte are ca prioritate alte tipuri de programe.
Conform afirmatiilor sefului Oficiului teritorial Vrancea al ANL, in ultimele luni circa 40-50 de persoane au contractat oficiul pentru a se interesa in ce conditii ar putea fi ajutati sa-si achizitioneze o locuinta. "Prioritatile nu se hotarasc la noi, ci la Bucuresti. Oficiul Teritorial, in afara faptului ca ii lamureste asupra pasilor care trebuie sa ii urmeze, nu poate interveni in nici un fel. Cred ca acest numar mare de cereri se explica prin costul mai mic al unei locuinte cumparate de pe piata imobiliara, decit al uneia construite din temelii", a afirmat Ticu Stoica, seful Oficiului Teritorial al ANL.
Numai in cursul anul trecut, aproximativ 330 de vrinceni au solicitat un credit ipotecar, ponderea detinind-o tinerii sub 35 de ani. Ca si in acest an, in perioada amintita cele mai multe cereri (215)au vizat cumpararea de case din fondul locativ deja existent. Acestora li se adauga cele 140 de cereri din 1999, pentru care BCR a eliberat deja certificate de solvabilitate. (Lidia GROSEI)

Comentarii