Incep inscrierile pentru examenul de capacitate

marți, 05 iunie 2001, 23:00
3 MIN
 Incep inscrierile pentru examenul de capacitate

Examenul de capacitate, sesiunea iunie 2001, va fi sustinut de peste 9000 de absolventi de gimnaziu din judetul Galati. La examen se pot prezenta elevi din promotia curenta si cei din seriile anterioare care nu au reusit sa obtina note de trecere la capacitate, indiferent de virsta. Candidatii se pot inscrie numai la secretariatele centrelor de examen, pe baza unei cereri tip, a buletinului de identitate sau a certificatului de nastere (copie si original) si a foii matricole pentru clasele I-VIII.
Pentru judetul nostru reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii au aprobat sustinerea examenului de capacitate in 40 de centre si 10 centre pentru corectarea centralizata a tezelor candidatilor. Disciplinele la care se va sustine capacitatea sint limba si literatura romana, matematica, istoria sau geografia, la alegere. La primele doua probe elevii vor fi testati din materia predata in clasele V-VIII, in timp ce la proba a treia vor sustine examen numai din materia clasei a VIII-a. Ei vor fi nevoiti sa rezolve cerintele de la fiecare proba in timp de doua ore.
Structurarea subiectelor
Subiectele la limba si literatura romana vor cuprinde trei cerinte. Prima cerinta va fi rezolvarea unei serii de itemi referitori la un text la prima vedere. A doua cerinta va fi redactarea unui text de limba functionala, iar a treia ii va pune pe elevi in situatia de a argumenta faptul ca un text apartine unui gen sau unei specii literare. La matematica, subiectele vor cuprinde doua, trei probleme de aritmetica si algebra si una- doua probleme de matematica, prin care se va urmari capacitatea elevilor de a formula rationamente matematice. La istorie elevii vor defini termeni si notiuni de istorie si sa-i utilizeze in contexte noi. De asemenea, vor avea de alcatuit comparatii intre diferite evenimente sau procese istorice, caracterizarea unei perioade si interpretarea din punctul de vedere istoric a relatiei cauza-efect. Candidatii care vor alege geografia vor trebui sa stie sa caracterizeze un teritoriu, sa utilizeze cunostintele in contexte noi si sa interpreteze legaturile dintre elementele geografice. Candidatii vor fi declarati admisi daca vor obtine macar 5 la fiecare proba.
Absolventii din anii anteriori promotiei 1999 pot echivala examenul
Absolventii invatamintului gimnazial, provenind din promotiile anterioare anului 1999, pot continua studiile fara a mai sustine examenul de capacitate, in acest sens fiindu-le necesar un certificat de echivalare a acestui examen. Certificatul respectiv se va elibera pe baza unei cereri scrise catre conducerea unitatii de invatamint unde candidatul a absolvit clasa a VIII-a. Pe certificatul de echivalare a examenului de capacitate vor fi trecute mediile generale obtinute de absolventi in clasele V-VIII la limba si literatura romana, matematica si istorie sau geografie.
Graficul desfasurarii examenului de capacitate
Inscrierile la examenul de capacitate vor incepe luni, 11 iunie, cererile putind fi depuse cel tirziu pina pe 14 iunie. Pe 18 iunie se va desfasura prima proba, la limba si literatura romana. Examenul la matematica va avea loc pe 20 iunie, in timp ce proba la istorie sau geografie va fi sustinuta pe data de 21 iunie. Afisarea rezultatelor se va face pina pe 23 iunie la ora 12,00, pentru a lasa timp suficient pentru depunerea cererilor de contestatie. In ziua de 24 iunie se vor rezolva contestatiile, urmind ca pe 25 sa se afiseze rezultatele finale. (Roxana PENCIU)

Comentarii