Groparul „Comcerealului” scapa cu 3 ani cu suspendare

miercuri, 12 aprilie 2006, 23:50
4 MIN
 Groparul „Comcerealului” scapa cu 3 ani cu suspendare

Astfel, directorul tehnic Gavril Burlui a primit 2 ani si 8 luni de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la gestiune frauduloasa. Directorul economic Valeriu Gavrilovici a fost condamnat la 2 ani si 10 luni cu suspendare, precum si consilierul juridic Simona Hegyi, la rindul sau pedepsita la 1 an si jumatate cu suspendare. Instanta a mentinut sechestrul pe bunurile imobile apartinind fostului director general Ionel Gradinaru si a anulat inscrisurile care au stat la baza dosarului. „Consider ca s-au interpretat gresit faptele prezentate in dosar. Voi declara apel”, a replicat la decizia instantei Ionel Gradinaru.
Curtea de Conturi a identificat un prejudiciu initial de 64 miliarde lei
Ionel Gradinaru a devenit in 1996 manager general al „Comcereal” SA. Un an mai tirziu, firma se afla intr-o situatie financiara critica, motiv pentru care a recurs la contractarea unui credit valorind 3,7 miliarde lei, de la Banca Agricola SA Iasi. Creditul a fost garantat cu active imobiliare localizate la bazele de receptie Coropceni si Bohotin. Ulterior, prin emiterea unor bilete la ordin, garantiile imobiliare s-au extins si la celelalte baze de receptie ale „Comcereal”. Asa s-a facut ca, in conditiile in care imprumutul nu a fost restituit pina la data scadentei, banca a trecut la vinzarea imobilelor ipotecate. Acestea urmau a fi instrainate prin organizarea de licitatii publice, atit prin intermediul instantelor judecatoresti, cit si prin intermediul executorilor bancii. Cei care au cistigat acele licitatii au intrat in posesia bunurilor pe baza unor procese verbale de predare-primire incheiate cu reprezentantii „Comcereal”. Procurorii financiari si ulterior, procurorii anticoruptie au acordat atentie sporita cu precadere vinzarilor de active care s-au facut pe linga predarea acestor imobile. Pe motiv ca aceste active anexe erau necesare desfasurarii activitatii in conditii normale, mai multi cistigatori ai licitatiilor si-au exprimat dorinta de a le achizitiona. Astfel, s-a ajuns la vinzarea societatii, bucata cu bucata, la preturi considerate de procurori ca fiind derizorii. In plus, s-a aratat intr-un raport al Curtii de Conturi, printre beneficiarii „chilipirurilor” au fost chiar directorul Ionel Gradinaru si apropiati de-ai sai. Gradinaru isi infiintase o firma proprie, „Agrocereal”, printre actionarii careia se numarau si alti membri ai conducerii „Comcereal”. Procurorii Curtii de Conturi au retinut initial un prejudiciu de peste 64 miliarde lei. Preluat apoi de anchetatorii DNA, dosarul a fost „periat” pina cind s-a ajuns la un prejudiciu de doar 1,6 miliarde lei. Aceasta deoarece procurorii anticoruptie au considerat ca multe dintre faptele retinute in raportul Curtii de Conturi nu reprezinta acte de coruptie, deci nu sint de competenta lor.
Gradinaru centra si tot el dadea cu capul
Un prejudiciu de 1,2 miliarde lei constatat in urma controlului Curtii de Conturi si retinut ulterior de procurorii PNA a fost realizat „prin vinzarea unor active corporale negociate direct la un pret mai mic decit cel stabilit prin rapoartele de evaluare sau fara licitatie la persoane fizice rude ale conducerii, fosti salariati ai «Comcereal» Iasi, pe baza unor referate aprobate de conducerea societatii”. Tranzactiile care le-au dat cel mai mult bataie de cap anchetatorilor au fost cele derulate cu noua societate a directorului Ionel Gradinaru, „Agrocereal”, cu sediul stabilit in cladirea „Comcereal”. „Invatat cu nenumaratele executari silite prin care a trecut societatea, acesta a efectuat vinzarea activelor catre firma proprie chiar pe formulare folosite de executorii judecatoresti, ca si cum ar fi avut concomitent calitatile de vinzator, cumparator, creditor, debitor si executor judecatoresc”, au mai aratat procurorii financiari. De exemplu, inspectorii de la Curtea de Conturi au descoperit ca activul „Patule Mircesti” (depozit cereale), cu o valoare de inventar de 280 milioane lei si o valoare actualizata de 2 miliarde lei, a fost preluata de „Agrocereal” cu 200 milioane lei, mai putin chiar decit valoarea de inventar. Alte firme, adjudecatare ale imobilelor vindute de Banca Agricola, au beneficiat de un tratament asemanator.
Gradinaru: „Am incredere ca adevarul va iesi la lumina”
Printre tranzactiile care au ajuns motive de dezbatere la Completul Anticoruptie al Judecatoriei, se numara si vinzarea activelor de la Baza Bohotin. In iulie 2000, Ionel Gradinaru a trimis o adresa la Judecatoria Raducaneni, prin care solicita includerea in licitatie a unui teren de 53.586 metri patrati care nu fusese ipotecat. Adresa a fost contrasemnata de Simona Hegyi, consilierul juridic al societatii. Procurorii au aratat insa in rechizitoriu ca suprafata aferenta hambarelor scoase la vinzare era doar de 3.000 de metri patrati. Astfel, Baza Bohotin cu tot terenul a fost vinduta cu doar 500 de milioane de lei catre „Comcereal” Vaslui. Prejudiciul calculat, in acest caz, a fost de 202 milioane lei. „Nu cred ca a existat aici intentia fraudei, ba chiar consider ca s-a lucrat in interesul unitatii. Nu exista nici o dovada ca s-a stiut de la bun inceput ca terenul va fi vindut la pret mai mic. Hambarele respective nu se puteau vinde decit cu terenul, asa ca au fost obligati sa accepte vinzarea pentru a acoperi datoriile la banca”, a aratat avocatul Narcis Giurgiu, reprezentantul legal al Simonei Hegyi. Sentinta Judecatoriei nu este definitiva, putind fi atacata, cu apel, in termen de 10 zile. „Am incredere ca adevarul va iesi la lumina. In acest dosar este vorba cel mult de culpa, faptele fiind facute din necunoastere si nu cu intentie. Cit despre raportul Curtii de Conturi, consider ca acolo au fost facute niste exagerari grosolane dictate de cineva. Nu vreau sa comentez mai mult”, a conchis Ionel Gradinaru. (Geanina JINARU)

Comentarii