6.339 de cereri dupa aparitia noii legi a proprietatii

marți, 06 septembrie 2005, 23:00
1 MIN
 6.339 de cereri dupa aparitia noii legi a proprietatii

Prefectura a reinceput impartirea pamintului. Comisiile locale de fond funciar au primit pina acum 6.339 de cereri privind fondul funciar, in baza noii legi a proprietatii. Cererile de retrocedare a unor suprafete de teren insumeaza pina acum aproximativ 12.700 ha, adica 5% din fondul funciar al judetului. „Se pare ca sint probleme serioase in teritoriu, cita vreme in majoritatea comunelor sint cel putin 100 de cereri. Ne asteptam de altfel la o astfel de situatie. Urmeaza ca, in perioada imediat urmatoare, cererile sa fie analizate si sa li se raspunda corespunzator”, a declarat subprefectul Florin Ungureanu.
Cele mai numeroase cereri de retrocedare a terenurilor s-au inregistrat in Cotnari (605) si Erbiceni (222). Totodata, comisia locala din Ciohorani nu a raportat nici o cerere, iar la Cucuteni s-a depus o singura cerere. „Se pare ca in comunele in care am avut probleme cu Alecu Chitaru s-au inregistrat si cele mai numeroase cereri. In ce priveste Ciohoraniul, a fost vorba de o neintelegere. L-am sunat pe primar, iar acesta si-a dat seama ca parca ar avea niste cereri, dar a uitat sa le raporteze”, a spus subprefectul. Data limita de depunere a cererilor este 22 septembrie. (A.Z.)

Comentarii