Astazi este „Buna Vestire”

vineri, 25 martie 2005, 00:00
1 MIN
 Astazi este „Buna Vestire”

Biserica Ortodoxa praznuieste astazi Sarbatoarea Bunei Vestiri, numita si Blagovestenia, sau Ziua Cucului in traditia populara. In aceasta zi, Sfintul Arhanghel Gavriil a venit la Sfinta Fecioara Maria si i-a vestit ca ea va fi cea care Il va naste pe Isus, Fiul lui Dumnezeu. Potrivit traditiei populare, in aceasta zi nu se munceste, iar masa trebuie sa fie intinsa tot timpul. Tot astazi este dezlegare la peste, iar bolnavii pot minca bucate cu untdelemn si pot bea vin. Buna Vestire este si o zi de pomenire a mortilor, cind se curata mormintele si se pun ramuri de salcie peste acestea. Pentru ca se crede ca acum incep sa infloreasca urzicile, acestea nu se mai folosesc ca alimente de Buna Vestire, iar sarbatoarea se mai numeste si „Nunta urzicilor”. Insa urzicile, mincate in special in post, sint considerate foarte sanatoase. In legatura cu prevederile meteorologice se spune ca, daca se aud broastele cintind pina la Florii, vara care urmeaza va fi frumoasa. La fel, cum este vremea de Florii asa va fi si de Pasti.
Sarbatoarea de astazi este prilej de bucurie pentru Biserica „Buna Vestire” din CUG. Acest lacas de inchinare a fost zidit intre 1818 si 1820 in locul unei alte biserici, de lemn. Ea a fost sfintita de catre Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei. Opt ani mai tirziu, catapeteasma a fost imbracata in foita de aur. (Carmen MAFTEI)

Comentarii