Au aparut nume noi in lupta pentru jilturi

miercuri, 09 iunie 2004, 23:00
3 MIN
 Au aparut nume noi in lupta pentru jilturi

Lupta in jurul scaunelor de la Consiliul Judetean (CJ) si Primarie s-a incins. Departe de a lamuri lucrurile, negocierile dintre partide au scos la iveala nume noi pentru ocupantii locurilor de „vici”. Cel putin la CJ, o alianta intre social-democrati si PRM este ca si facuta. Mai putin sigure sint numele celor care il vor seconda pe Lucian Flaiser, actualul si viitorul presedinte al CJ. Astfel, pentru cele doua functii de vicepresedinti ai CJ, din partea PSD se bat Valentin Soroceanu, fost subprefect, si Mihai Dumitriu, actualul inspector scolar general, iar din partea PRM sint luati in calcul doi medici veterinari – Iovu Brezuleanu si actualul vice Nicolae Ivanciu. Pe de alta parte, si in jurul celor doua fotolii de viceprimar roiesc pretendentii. Acestia ar fi in numar de trei doar de la PSD – Constantin Adascalitei, Vasile Dumitriu si Seryl Talpalaru. La functia de viceprimar, in functie de negocieri cu PSD, mai aspira Constantin Neculau din partea PRM, Ionel Oancea de la PUR, ba chiar si Camelia Gavrila si Radu Prisacaru de la PNL, in cazul altei aliante, cu Dan Carlan primar.
Ce se negociaza la CJ
Lupta pentru functiile de conducere din CJ si CL se va incheia insa in citeva zile, odata cu finalizarea negocierilor intre PSD si PRM. In absenta peremistului Leonard Rusu, care si-a cistigat un loc si in Consiliul Local Pascani, si a Mariei Apostolescu, care este inca deputat, primul intrat in CJ pe listele PRM este medicul veterinar Iovu Brezuleanu. Acesta este si principalul favorit la functia de vicepresedinte al CJ. Situat abia pe locul 7 pe listele PRM, actualul vicepresedinte Nicolae Ivanciu nu a reusit sa intre in CJ. Neoficial, in cercurile PRM se mentioneaza eventualitatea ca inca doi consilieri alesi ai PRM sa renunte la functii, Ivanciu urmind sa prinda un loc in CJ. In acest caz, PSD l-ar putea prefera pe Ivanciu ca vicepresedinte in locul lui Brezuleanu. Postul de vicepresedinte din partea PSD este disputat in principal de Valentin Soroceanu si Mihai Dumitriu. Decizia finala ii va apartine presedintelui CJ, Lucian Flaiser. Acesta a evitat pina acum sa comenteze cele doua variante. In CJ vor fi 17 consilieri PSD, 9 de la PNL, 6 de la PD, 3 PRM si 2 PUR.
Discutii si la CL
Si in echipa consilierilor locali se pot produce schimbari. Astfel, candidatul PSD pentru CL Dumitru Anchidin, care este si directorul regionalei CFR Iasi,
s-ar afla in situatie de incompatibilitate si ar putea renunta la mandatul de consilier. „Potrivit legii, directorul unei societati de interes national nu poate indeplini si functia de consilier local sau judetean”, a declarat ieri Tudor Leonte, secretarul Prefecturii. De cealalta parte, Anchidin sustine ca nu este incompatibil. „Stiu foarte bine ca nu ma aflu in aceasta situatie. Regionala nu este filiala, ci societate, si nu-si are sediul la Iasi”, sustine directorul CFR. De asemenea, au existat discutii in partid privind un posibil conflict de interese care l-ar implica pe Seryl Talpalaru, candidat la CL, dar si inspector scolar general adjunct. Acesta s-ar afla in situatia de a vota bugetul pentru scoli si gradinite, fiind in acelasi timp si beneficiarul acestuia. Daca Anchidin si Talpalaru vor parasi CL, iar PSD va avea doi viceprimari, atunci vor avea sanse sa acceada in forul local actualul viceprimar Vasile Munteanu, economistul Sorin Catalin Ivan si inginerul Romeo Olteanu. In CL vor fi 12 consilieri PSD, 6 de la PNL, 5 de la PD si cite 2 de la PRM si PUR. (A.Z., M.P.)

Comentarii