Curse directe de avion Iasi – Viena

miercuri, 08 septembrie 2004, 23:00
1 MIN
 Curse directe de avion Iasi – Viena

Aeroportul iesean ar putea gazdui curse directe Iasi – Viena. Presedintele Consiliului Judetean (CJ), Lucian Flaiser, se va intilni luni cu reprezentantii companiei „Austrian Airlines” pentru a definitiva detaliile contractului. „Partea austriaca este deosebit de interesata de infiintarea acestei curse, iar noi sintem cu atit mai interesati. Si pentru noi, si pentru ei, o legatura directa intre Iasi si Viena ar fi o afacere buna”, a declarat Flaiser.
Primele demersuri pentru infiintarea cursei Iasi – Viena au fost facute inca din toamna anului trecut. Daca proiectul va fi realizat, Viena ar urma sa devina un nod pentru calatorii in restul Europei. La ora actuala, de pe aeroportul iesean pleaca curse spre 8 destinatii din Italia si 3 din Germania. „Cursele externe actuale ale Aeroportului se desfasoara via Timisoara. Viena nici nu se compara ca trafic cu Timisoara. Practic, daca vom avea aceasta cursa, iesenii vor putea calatori fara mari probleme oriunde in lume, plecind de la Iasi”, a spus vicele CJ, Lucian Profir. (A.Z.)

Comentarii