Doi procurori ieseni bat la usa Tribunalului

luni, 08 august 2005, 23:00
1 MIN
 Doi procurori ieseni bat la usa Tribunalului

Doi procurori incearca de mai bine de un an sa schimbe biroul de procuror pentru o roba de judecator. Magistratii ieseni Vasile Rusu si Neculai Butnaru, amindoi de la Parchetul de pe linga Tribunalul Iasi, au depus cereri la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a li se aproba transferul de la Ministerul Public catre instanta de judecata. Desi de la depunerea cererilor a trecut mai bine de un an, cei doi procurori ieseni nu au primit nici pina in ziua de azi vreun raspuns de la CSM. „Ne-am pierdut sperantele. Nu cred ca vom mai primi vreun raspuns, iar daca ni se va comunica vreo decizie, aceea nu va fi favorabila”, spun cei doi procurori ieseni. „Procurorii Vasile Rusu si Neculai Butnaru au formulat cereri de transfer in functia de judecator la Tribunalul Iasi”, confirma printr-un comunicat CSM. Nu acelasi lucru s-a intimplat si in cazul Cameliei Toderica, a carei cerere de transfer din Parchet in Judecatorie a fost aprobata intr-un timp mult mai scurt. Procurorii Vasile Rusu si Neculai Butnaru asteapta inca un raspuns la cererile facute in acelasi sens. Interesant este ca procurorul Neculai Butnaru s-a mai plimbat intre Parchet si instanta. El a fost pina in 1999 procuror criminalist, dupa care s-a transferat ca judecator la Tribunalul Iasi. In 2003, Butnaru a revenit la biroul de procuror, iar acum isi doreste inapoi functia de judecator. (Andrei ASTEFANESEI)

Comentarii