Manastirea Golia, refacuta cu banii UE

vineri, 24 septembrie 2004, 23:00
1 MIN
 Manastirea Golia, refacuta cu banii UE

Manastirea Golia va fi preluata de Consiliul Judetean. Reprezentantii CJ si ai Mitropoliei urmeaza sa semneze un protocol prin care complexul manastiresc din Tg. Cucu va trece in administrarea autoritatii judetene. „Intentia noastra este de a reabilita complet manastirea si a o reintroduce in circuitul turistic. Lucrarile de consolidare care se efectueaza la ora actuala treneaza de multa vreme, fara sa se fi putut gasi fondurile necesare pentru terminarea lor”, a explicat consiliera presedintelui CJ, Caudia Stoica. Conform intentiei enuntate de oficialii CJ, manastirea Golia va fi inclusa intr-un proiect de reabilitare a centrului istoric al Iasului. In proiect au fost cuprinse schimbarea sinei de tramvai dintre Tg.Cucu si Colegiul National, consolidarea zidurilor, a turnului si a bisericii Golia, reabilitarea muzeului „Ion Creanga” din incinta manastirii, precum si infiintarea unor ateliere pentru producerea de suveniruri. Valoarea proiectului se ridica la aproximativ 3,4 milioane euro si va fi propus spre finantare in cadrul programului Phare al UE. (A.Z.)

Comentarii