Vitan e vigilent: el vrea sa se asigure ca PDSR nu face invirteli la CJ

joi, 13 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Vitan e vigilent: el vrea sa se asigure ca PDSR nu face invirteli la CJ

Pe holurile Casei Patrate a fost aruncat marul discordiei intre conducerea Consiliului Judetean si cea a Prefecturii. Prefectul Vitan a spus ca va verifica la singe destinatia banilor primiti de comune pentru proiecte de infrastructura prin Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS). "Am informatii ca la CJ au inceput deja sa roiasca firme cu clientela PDSR care vor sa aiba intiietate la aceste fonduri", a spus prefectul, evitind insa sa pronunte vreun nume de firma. Prefectul afirma ca va verifica toate licitatiile pentru a constata daca sint nereguli la distribuirea acestor fonduri. "Daca voi observa ca sint nereguli voi bloca fondurile", a declarat el. Lucian Flaiser s-a aratat uluit de afirmatiile prefectului. "Doamne fereste! Doamne, ce minte ingusta! Ce treaba are Prefectura cu comunele?", s-a intrebat Flaiser, facindu-si demonstrativ cruce. "Prefectul face afirmatii gratuite, care ar putea avea consecinte grave, care nu pot face decit rau Iasului", a spus Flaiser, dezmintind ca ar exista firme ale unor membri PDSR care "roiesc" la CJ.
Disputa a inceput in momentul in care presedintele Consiliului Judetean i-a cerut prefectului un raport cu situatia fondurilor pe care ar urma sa le primeasca comunele prin FRDS. "Am cerut acea situatie pentru a putea finaliza lucrarile de infrastructura", a explicat presedintele Consiliului Judetean.
Valoarea fondurilor primite de la Fondul Roman de Dezvoltare Sociala de la inceputul anului trecut se ridica la peste 76.000 de dolari, judetul Iasi situindu-se astfel pe locul al doilea dupa judetul Alba. De aceste fonduri beneficiaza 11 comune. (M.O.)

Comentarii