Jale mare: 60% dintre elevi au picat simularea la Romana

luni, 06 martie 2006, 22:30
2 MIN
 Jale mare: 60% dintre elevi au picat simularea la Romana

Aproape 8.000 de elevi ieseni de clasa a VIII-a s-au jucat ieri de-a examenul. De la ora 9 pina la 11, 7.800 de viitori absolventi de gimnaziu au simulat testul national de matematica. La iesirea din „examene”, cei mai multi s-au aratat incintati de subiectele pe care le-au avut de rezolvat. „Nu mi s-a parut greu. Ba dimpotriva. A fost foarte simplu. Mai ales in prima parte a testului, unde erau exercitii de clasa a V-a”, a spus ieri Ioana P., de la „Eminescu”. Inspectorii scolari spun si ei ca testul la matematica nu ar fi trebuit sa-i puna in dificultate pe elevi, intrucit varianta trimisa de minister era una de nivel mediu. Daca matematica pare sa nu-i fi pus in dificultate pe elevi, simularea la romana, in schimb, i-a dat peste cap. Rezultatele inregistrate la repetitia de joi sint dezastruoase. Daca examenul de pe 3 martie ar fi fost unul real, mai mult de jumatate dintre elevii de clasa a VIII-a ar fi picat testul.
Jumatate dintre promovati au note intre 5 si 7
Potrivit ISJ, procentul de promovabilitate la simularea testului de romana este de doar 42%. Asta inseamna ca nici jumatate din cei 8.400 de elevi prezentati la testare nu au reusit sa ia nota 5. Cei care au reusit totusi sa treaca de testul de romana nu se pot lauda cu note foarte mari. Un procent de 13% dintre promovati au note intre 5 si 6. Note intre 6 si 7 au obtinut 9% dintre promovati, rezultatele elevilor putind fi clasate ca mediocre. Din cei peste 3.000 de elevi care au trecut de testul de la romana, doar 3 au reusit sa ia nota 10, acestia fiind elevi la Scoala „Alexandru cel Bun”, „Alecu Russo” si Colegiul National. Sint insa si scoli in mediul rural care au trecut in dreptul lor, dupa simularea de joi, promovabilitate 0%. Pe aceasta lista se afla scolile din Costuleni, Larga Jijia, Bals, Valea Oilor, Alexeni sau Girbesti. „Rezultatele slabe se explica prin faptul ca elevii nu au reusit sa recapituleze toata materia pentru examen. Pina la testarea reala insa este timp suficient pentru asimilarea materiei”, a spus Camelia Gavrila, sefa ISJ.
„Dulaul este un om ipocrit”
La corectarea tezelor de romana profesorii au avut timp si de amuzamente, mai ales pe seama definitiilor date de copii fabulei. „Fabula este o specie literara apartinind genului epic in versuri, teme si dimensiuni”, scria un elev in teza. „Fabula este mai lunga decit un pastel si mai scurta decit o schita”, a fost definitia data de un alt elev. „Dulaul este un om ipocrit”, a comentat un elev. „Tema acestei opere o constituie rautatea ciinelui fata de catel, crezindu-se superior”, au citit profesorii intr-o alta teza. Urmatoarea simulare a testelor nationale va avea loc vineri, la istorie si geografie.

Comentarii