Locuinte din Centru, vindute cu un act fals

Subtitlu

duminică, 08 mai 2011, 21:28
3 MIN
 Locuinte din Centru, vindute cu un act fals

Trei tineri au fost arestati dupa ce au lasat o femeie fara doua apartamente. Intreaga poveste a iesit la iveala dupa ce unul dintre imobile a fost calcat de hoti. Proprietara, care era plecata in strainatate, a venit in tara sa vada ce s-a intimplat cu apartamentul. Atunci a aflat ca cele doua locuinte pe care le avea in zone bune ale orasului fusesera vindute de mai bine de o luna, cu acte falsificate. La sfirsitul saptaminii trecute, cei trei suspecti au fost retinuti de politisti, iar judecatorii au emis mandate de arestare pe numele lor.

Trei tineri au fost arestati dupa ce au vindut doua apartamente, care apartineau unei femei, folosindu-se de acte falsificate. Potrivit anchetatorilor, femeia detine doua apartamente in Iasi. Unul este situat pe Strapungere Silvestru, iar celalalt, in Piata Unirii. Procurorii au precizat ca in cursul lunii martie, in timp ce femeia era plecata in strainatate, unul dintre cele doua imobile a fost spart, iar hotii i-au sustras mai multe bunuri. Ofiterii de la Biroul de Investigatii Criminale (BIC) au efectuat atunci cercetari la fata locului, iar in momentul in care proprietara a venit acasa, in luna aprilie, a constatat ca hotii ii furasera si cele doua acte de proprietate de la apartamentele de pe Strapungere Silvestru si Piata Unirii. Anchetatorii au mai precizat ca in paralel cu ancheta desfasurata de ofiterii BIC pentru prinderea celor care au spart apartamentul femeii, cei care cumparasera apartamentele au depus si ei reclamatie la Politie. "Independent de ancheta desfasurata in cazul furtului din locuinta, doua persoane au reclamat faptul ca au fost inselate la achizitia a doua apartamente, constind in aceea ca, dupa achizitionarea imobilelor, la adresele respective s-a prezentat proprietara de drept a acestora", a spus procuror Carmina Pascal, sef Sectie Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe linga Tribunal.

Dupa primirea celor doua plingeri, anchetatorii au ajuns la biroul notarial la care fusesera intocmite contractele de vinzare-cumparare. De aici au ridicat mai multe documente, printre care si o carte de identitate falsificata. Documentul avea datele de identificare ale proprietarei imobilelor, insa avea aplicata fotografia unei tinere. Pe baza acesteia si in urma investigatiilor efectuate, politistii au reusit sa o identifice pe tinara din fotografie. Aceasta, Mihaela Timofte (21 de ani) din Pascani, a sustinut in timpul audierilor ca o persoana din anturajul ei, Vasilica Pascu (26 de ani), i-a cerut buletinul si i-a spus ca va trebui sa vinda doua apartamente. Dupa ce Pascu i-a procurat o carte de identitate falsificata cu poza ei, dar cu datele proprietarei apartamentelor, tinara impreuna cu prietenul ei, Marius Daniel Gosman (21 de ani), au vindut cele doua apartamente. Anchetatorii spun ca pina la acest moment nu s-a stabilit unde a fost falsificata cartea de identitate, si nici daca cei trei suspecti sint si cei care au spart apartamentul femeii si au luat actele de proprietate. La sfirsitul saptaminii trecute cei trei au fost retinuti, iar procurorii au cerut arestarea lor. "Parchetul a formulat propunere de arestare preventiva pe numele celor trei persoane pentru savirsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals privind identitatea si complicitate la inselaciune", a mai completat procuror Pascal. Judecatorii au emis in cursul zilei de simbata mandatele de arestare pe numele celor trei tineri.

Comentarii