Laminorul i-a ingropat pe focsaneni

duminică, 06 mai 2001, 23:00
3 MIN
 Laminorul i-a ingropat pe focsaneni

Stadion Moldova: timp frumos, teren excelent, spectatori -1.500.
Au inscris: Tapu (min.47 si 62) si Barbinta (min.78).
Cartonase galbene: Ioan Radu (min.36), Tapu (min.85), Calin (min.45), Stan (min.53).
Laminorul Roman: Branet, Beceru, Ghinea, Ghidarcea, Andries, Cozma, Zaharia (min.64 – Pavel), Mitruc, Serban, Ioan Radu, Tapu (min.90 – Cimpeanu). Antrenor – Ioan Radu.
Diplomatic Focsani: Barbu, Pasare, Calin, Dociu (min.83- Radu Gabriel), Dogaru, Paun, Haraga (min.64 – Iacob), Chebac (min.86 -Botezatu), Bercaru, Stan, Barbinta. Antrenor – Marin Radu II.
Arbitru – Marian Lazar (Medias)
Asistenti: Andi Ionescu (Dragasani) si Florin Burzarnescu (Craiova).
Observator FRF – Grigore Ciupitu (Bucuresti).
1-0, min.47: Tapu suteaza de la 14 metri, in stinga portarului Barbu.
2-0, min.62: Mitruc il lanseaza in careu pe Tapu, iar acesta suteaza, de la 12 metri, printre picioarele portarului focsanean.
2-1, min.78: Iacob centreaza de pe partea stinga, iar Barbinta reia, fara preluare, de la 7 metri, trimitind balonul in dreapta portarului Branet.
Simbata, Laminorul a intilnit, pe teren propriu una dintre echipele ce au o nevoie acuta de puncte, avind in vedere situatia disperata din clasament a focsanenilor. Deoarece pentru romascani punctele nu mai au importanta, multi dintre chibiti au afirmat, inaintea meciului, faptul ca tevarii vor intinde o mina de ajutor echipei din Focsani, astfel incit aceasta sa plece cu cel putin un punct de pe stadionul de pe malul Moldovei. Acest lucru, la care s-a adaugat si lipsa unei mize mai ridicate la aceasta partida, a facut ca numarul suporterilor prezenti in tribunele stadionului romascan sa nu fie la fel de mare ca in jocurile precedente. Cu toate acestea, jocul de simbata a fost unul presarat cu destule ocazii de gol, la ambele porti si cu trei reusite destul de frumoase.
Prima faza notabila a intilnirii s-a consumat inca din minutul 3,
cind, in urma unei centrari de pe partea stinga a lui Ioan Radu, Mitruc a reluat slab, de la 6 metri, permitindu-i portarului Barbu sa poata interveni. Oaspetii au ripostat dupa 20 de minute, cind Pasare a patruns pe partea dreapta, sutul sau, din coltul careului de 16 metri, izbindu-se in vinclul portii lui Branet. La finalul primei reprize, Mitruc a fost la un pas de gol. Dupa o lovitura libera, executata excelent de catre Ioan Radu, de la 18 metri, portarul focsanean respinge balonul pina la Mitruc. Acesta rateaza incredibil, de la 6 metri, cu poarta goala, trimitind mingea pe linga stilpul din dreapta al portii focsanene.
In cel de-al doilea mitan, dupa doar doua minute de joc, romascanii deschid scorul prin Gabriel Tapu, iar la doua minute mai tirziu, Ioan Radu face sah-mat intreaga defensiva a oaspetilor. Sutul sau, de la 12 metri, se scurge milimetric pe linga poarta focsanenilor. In minutul 62, tevarii se distanteaza pe tabela de marcaj, printr-o noua reusita a lui Tapu, care a trimis balonul, de la 12 metri, printre picioarele portarului Barbu. Dupa ce au vazut ca nu mai au ce pierde, oaspetii au iesit mai mult la atac. In minutul 78, Barbinta reuseste sa reduca din diferenta de pe tabela de marcaj. Golul inscris de catre atacantul focsanean a dat aripi echipei sale, care s-a aruncat in atac, in speranta ca va reusi golul egalizator, care sa le aduca un punct pretios in clasament. Astfel, cu doar opt minute inainte de expirarea timpului regulamentar de joc, acelasi Barbinta a reusit un vole de exceptie, de la 8 metri, insa portarul Branet a intervenit printr-o parada spectaculoasa, respingind balonul peste poarta.
Declaratii dupa meci:
– Ioan Radu, antrenor la Laminorul Roman: "Apreciez taria de caracter a jucatorilor nostri care au facut tot posibilul ca sa cistige acest joc. S-a cunoscut absenta celor trei jucatori de baza – Codreanu, Baciu si Dinu – dar echipa si-a vazut de joc si a reusit sa inlature toate suspiciunile care planau asupra acestei partide. Sint multumit de joc. Sper ca echipa sa-si revina cit mai repede dupa plecarea celor doi fotbalisti de baza la Bacau". (Bogdan GOTCA)

Comentarii