Masinile de vinatoare ale lui Ceausescu au ajuns la Roman

miercuri, 02 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Masinile de vinatoare ale lui Ceausescu au ajuns la Roman

Elevii Liceului Nr. 5 (Grupul Scolar Agricol) vor invata sa sofeze pe masinile de vinatoare ale lui Nicolae Ceausescu. Cele doua masini Aro au fost achizitionate de catre Liceul Nr. 5, fiind selectate din listele de automobile puse la dispozitie de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC), SPP, Directia Vamilor si chiar case de cultura. Pentru aceste masini nu s-au platit bani, ele fiind preluate prin transfer.
"Desi se gaseau pe listele de transfer, mai nimeni nu stia ce este cu aceste masini. Masinile pornesc «la cheie». Ni s-a impus conditia ca aceste masini sa fie omologate la Registru Auto Roman si inmatriculate, pentru a nu fi folosite doar pentru piese de schimb, ci in procesul instructiv", a spus Laurentiu Leoreanu, director adjunct al Grupului Scolar Agricol Roman, cel care a coordonat actiunea de preluare a masinilor.
Mofturile tiranului
Era cunoscuta pasiunea pentru vinatoare a lui Nicolae Ceausescu. Pentru organizarea partidelor de vinatoare erau mobilizati zeci de oameni. "Aro -Cimpulung" si "Dacia Pitesti" au construit, la comanda, doua prototipuri de masini unicat.
"Au fost dotate si pregatite doua masini ARO -12TD, cu motoare de Volkswagen, prototipuri unicat, pentru a putea fi transportate cu elicopterul la locul in care urma sa se desfasoare partida de vinatoare. Este vorba de un hibrid intre «Dacia break» (de la care s-a folosit caroseria si motorul) si «Aro-10» (de la care s-a folosit partea mecanica). E de la sine inteles ca toata structura masinii e lucrata mult mai ingrijit si din materiale mai bune, ca pentru cuplul prezidential Ceausescu", a precizat inginerul Traian Gheorghita, director al Grupului Scolar Industrial Roman.
Dupa 1990, cele doua masini au fost trecute in patrimoniul SPP, fiind pastrate in garajele de la Cotroceni. Ele au fost utilizate ca masini de insotire si interventie rapida. Din 1992, SPP a fost dotat cu masini "Opel-Vectra" si Jeep-uri necesare unui astfel de serviciu.
Ca urmare, aceste masini au fost puse la dispozitia Ministerului Educatiei si Cercetarii. Desi valoarea de inventar a celor doua masini este destul de mica, conducerea scolii considera ca dotarea cu astfel de masini a parcului auto a liceului inseamna imbogatirea bazei materiale a liceului, pentru anii urmatori cele doua masini urmind a inregistra un consum minim de piese de schimb.
Neputind circula cu numerele speciale de SPP, transportul acestora a fost o "aventura". Ele au fost aduse de un colectiv de cadre din liceu, coordoonat de directorul adjunct Laurentiu Leoreanu.
"Masinile nefiind inregistrate, avind certificate de inmatriculare cu regim special, le-am adus incarcate intr-un camion militar cu remorca, luat tot de la SPP. In Bucuresti ne-a oprit un echipaj de politie care, auzind ca sint masinile lui Ceausescu, s-a urcat in remorca pentru a le vedea cum arata", a spus Laurentiu Leoreanu. (Flora ORDEAN)

Comentarii