Moartea circula pe E85

duminică, 14 octombrie 2001, 23:00
2 MIN
 Moartea circula pe E85

Simbata, 13 octombrie, pe soseaua E85, la aproape 20 de kilometri de Roman, a avut loc un cumplit accident de circulatie, in care doua persoane si-au pierdut viata, iar alte cinci au fost grav ranite.
Accidentul s-a produs in apropierea localitatii Filipesti, pe soseaua E85. Primele cercetari ale Politiei arata ca vinovat de producerea accidentului pare sa fie Viorel Iftimie, in virsta de 45 de ani, din Bacau. In jurul orelor 22, Iftimie se afla la volanul autoturismului Renault cu numarul BC-02-DCE.
Din cauza vitezei foarte mari, masina a intrat pe contrasens intr-o curba usoara, unde s-a ciocnit frontal cu autoturismul Wartburg, cu numarul BC-01-YSE, condus de Ion Gheorghian, in virsta de 37 de ani, din Filipesti. Cele doua masini au luat foc, transformindu-se in torte.
Viorel Iftimie – soferul masinii Renault si Ionut Pavel – in virsta de 20 de ani, din Piatra Neamt, aflat in autoturismul Wartburg, au decedat in urma impactului.
Doi dintre ocupantii Wartburgului au fost transportati de urgenta la Spitalul Municipal din Roman, dupa care au fost trimisi la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. Ion Gheorghian, soferul masinii care se indrepta spre Roman, a fost internat in sectia Reanimare a Spitalului Judetean Bacau, unde i-a fost pus diagnosticul de politraumatisme si fractura craniana. Ieri, starea sa era critica, pacientul aflindu-se in imposibilitatea de a oferi amanunte despre imprejurarile producerii accidentului. Pacientul urma sa fie supus unor investigatii radiologice pentru a se stabili cu exactitate daca prezinta si alte fracturi sau rupturi de organe interne.
Arsuri si oase rupte
O alta victima a accidentului, Mihai Teliban, in virsta de 33 de ani, din Filipesti, a fost internat in sectia Chirurgie Plastica a Spitalului Judetean din Bacau, intrucit incendiul care a izbucnit dupa impactul celor doua autovehicule i-a produs acestuia arsuri de gradele I si II pe piciorul sting. Teliban primeste ingrijiri medicale si pentru o fractura de piramida nazala si un traumatism cranian. Desi este constient, Mihai Teliban nu-si aminteste in ce conditii s-a produs accidentul a carui victima a cazut. "Eram pe bancheta din spate si vorbeam cu alti pasageri din masina. Nu stiu cum s-a petrecut accidentul, pentru ca mi-am pierdut cunostinta si mi-am revenit abia la spital", spune, cu mare greutate, Mihai Teliban. In accident a fost ranit si Marian Ciobanu, in virsta de 16 ani, ocupant al masinii Renault, care a suferit multiple fracturi, arsuri de gradele I si II pe membre, si care se afla in stare de coma. Tot in stare de coma a fost transportat la Roman si Catalin Sandu, in virsta de 28 de ani, si el ranit in accident. (Bogdan GOTCA)

Comentarii