Pentru a-si reintregi familiile, Romanii din strainatate trec printr-un adevarat calvar

marți, 21 septembrie 2004, 23:00
3 MIN
 Pentru a-si reintregi familiile, Romanii din strainatate trec printr-un adevarat calvar

Pentru romanii stabiliti in strainatate, un drum inapoi in tara pentru
procurarea unor acte necesare sederii in legalitate pe teritoriul strain este
un adevarat calvar. Nu atit din cauza distantei mari pe care trebuie sa o
parcurga, ci din cauza birocratiei existente in Romania. Spre exemplu,
pentru a-si procura actele necesare reintregirii familiei sau actele pentru
recunoasterea studiilor, un roman plecat in Italia, pe linga timpul pierdut
(care poate ajunge chiar la doua luni de zile), mai trebuie sa scoata din
buzunar si citeva mii de euro. Traseul birocratic pe care trebuie sa-l
parcurga o astfel de persoana este destul de sinuos, dar, pina la
ambasada statului respectiv, el poate fi pacalit. La ambasada totul se
blocheaza. Spre exemplu, inscrierile la Consulatul Italiei se pot face numai
pe baza de telefon sau de e-mail si cu citeva luni inainte. Te poti inscrie
doar daca ai noroc, pentru ca acest serviciu functioneaza doar in anumite
perioade ale anului, bine stabilite si in limita unui numar limitat de locuri. Pe
site-ul de internet al Consulatului este afisat numarul de locuri disponibil
pentru o anumita perioada. Daca nu ai noroc sa gasesti locuri libere, trebuie
sa astepti inca vreo citeva zile pina la o noua perioada de inscrieri.
Pentru a veni in ajutorul persoanelor aflate in aceasta situatie, „Ziarul de
Roman” prezinta procedura de urmat pentru a obtine actele necesare. Cel
mai rapid mod de a va procura actele cerute de ambasada/serviciul
consular al statului respectiv este sa va adresati unui birou de traduceri si
obtineri de apostile (spre exemplu, un astfel de birou, cu program in fiecare
zi a saptaminii si care poate face traduceri autorizate in orice limba, se afla
pe strada Libertatii, blocul 10, apartamentul 16). La unul din aceste birouri
trebuie sa prezentati actele in original, in functie de scopul pe care il
urmariti (reintregirea familiei, reunoasterea studiilor etc). Dupa caz, sint
necesare: certificat de nastere, certificat de casatorie, diplome de studii
(toate in format nou), adeverinte medicale, caziere, procuri notariale si alte
declaratii legalizate etc. Pe baza acestor acte, biroul se ocupa de aplicarea
apostilei de catre ministerul de resort. In general, procedura dureaza 48 de
ore. Exceptie face cazul in care este necesara aplicarea apostilei de catre
Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Sanatatii. In aceasta situatie,
procedura dureaza intre o luna si jumatate si doua luni. Actele pot fi depuse
la biroul de traduceri si obtineri de apostile si de catre o alta persoana decit
cea in cauza. Odata procurate aceste acte, persoana in cauza trebuie sa
se prezinte personal la ambasada/consulat, dupa ce, in prealabil, a avut
norocul sa se inscrie.
Intrucit cele mai multe cazuri din zona Roman se adreseaza Consulatului
Italiei, va prezentam care sint actele necesare in acest caz. Solicitantul
trebuie sa prezinte Biroului Consular urmatoarele documente: legalizarea
certificatului original, eliberat in format international, prin aplicarea Apostilei
de catre Ministerul Roman de Externe; o copie a certificatului ce are deja
aplicata apostila, legalizata la un notar roman; o treducere in limba italiana
a documentului, realizata de un traducator autorizat (semnatura
traducatorului trebuie legalizata de un notar); legalizarea atit a copiei
certificatului, cit si a traducerii autorizate prin aplicarea apostilei de catre
Ministerul de Justitie; doua copii nelegalizate atit ale copiei legalizate a
certificatului, cit si ale traducerii autorizate. (Dragos CIOBANU)

Comentarii