Prin inaugurarea Salii Polivalente Romanul intra in circuitul sportiv international

luni, 08 noiembrie 2004, 00:00
2 MIN
 Prin inaugurarea Salii Polivalente Romanul intra in circuitul sportiv international

Incepind de ieri, municipiul Roman a intrat in circuitul manifestarilor sportive de rang national si
international prin inaugurarea Salii Polivalente. Sute de romascani, autoritati locale si judetene,
reprezentanti ai unor societati comerciale importante din oras, directori de institutii au participat la marea sarbatoare locala. Pastrind traditia romanesca, inaugurarea acestui obiectiv a inceput cu o slujba religioasa. PS Ioachim Bacaoanul, arhiereul vicar al Episcopiei Romanului, a sfintit apa cu care, apoi, a fost sfintita Sala Polivalenta. „Traim, astazi, un moment istoric pentru orasul nostru – inaugurarea Salii Polivalente. Si este un moment de importanta istorica, fiindca Romanul nu a avut niciodata o astfel de sala.
Nu numai ca nu a avut, dar nici macar nu a putut aspira la o asemenea investitie pentru ca doar
municipiile resedinta de judet se puteau bucura de o zestre atit de importanta, cum este o sala polivalenta.
Schimbarea mentalitatii si strategiei nationale in domeniul educatiei si cresterii copiilor a determinat aparitia unui numar impresionant de sali de sport scolare. Vom avea, astfel, un tineret mai riguros, mai sanatos si mai plin de energie. Cu atit mai mult o sala de sport a orasului ajuta la crearea unei atmosfere de destindere si de relaxare pentru practicantii de sport, cit si pentru cei care indragesc sportul. Generatii dupa generatii de sportivi care se vor intrece in acesta sala vor adresa gindurile lor de multumire pentru acest complex cultural-sportiv”, a marturisit primarul Dan Ioan Carpusor.
Un mesaj formulat in aceiasi termeni a rostit si reprezentantul Consiliului Local Roman, Ioan Chelaru.
„Sala Polivalenta ar putea fi asociata cu un templu crestin al mintii si trupului. Acest obiect nu apartine
numai municipalitatii, ci este al tuturor romascanilor. In prima sedinta a Consiliului Local voi initia un proiect de hotarire prin care sa organizam la Roman un campionat de fotbal in sala pentru copii, persoane de virsta medie si pentru pensionari”, a spus Ioan Chelaru.
Festivitatea de deschidere a Salii Polivalente a inclus si acordarea de plachete de onoare unor persoane care au sprijinit financiar si moral aceasta investitie. Printre cei felicitati s-a numarat premierul Adrian Nastase, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Locuintelor, Miron Mitrea, ex secretarului de stat Sergiu Sechelariu sau administratorului societatii care a ridicat Sala Polivalenta, inginerul Adrian Balanescu.
Timp de aproape doua ore, sutele de romascani prezenti au participat la un spectacol sustinut de micii
artisti de la Scoala de Arte din Roman, de membrii grupurilor „Romanasul” si „Amicitia”, de copii din clasa a III-a de la Scoala nr. 8, de membrii formatiei de muciza populara „Moldova”. Programul a inclus, de asemenea, un exercitiu demonstrativ al fetelelor de la Handbal Club Municipal Roman si o demonstratie de arte martiale a tinerilor legitimati la Clubul Sportiv „Bao”.
Sala Polivalenta din Roman a presupus o investitie de aproape 48 de miliarde de lei, bani derulati prin
Compania Nationala de Investitii. Lucrarile au inceput in luna mai 2003, firma care a ridicat sala fiind
Romconstruct Roman. (Lucia CRAINICU)

Comentarii