PSD isi scoate ochii de la presedintia Consiliului Judetean

marți, 22 iunie 2004, 23:00
1 MIN
 PSD isi scoate ochii de la presedintia Consiliului Judetean

Astazi, cei 35 de consilieri judeteni vor raspunde prezent la prima sedinta a Consiliului Judetean (CJ)
Neamt in formula stabilita dupa alegerile din data de 6 iunie. Pe linga operatiunea de validare a
mandatelor, astazi se va decide prin vot care sint cele trei persoane care vor conduce aceasta structura.
In urma optiunilor electorale ale nemtenilor, PSD a obtinut 17 mandate de consilieri, PNL – opt mandate, PD – patru mandate, iar PUR si PRM – cite trei mandate. Pentru asigurarea majoritatii in CJ, PSD a incheiat protocoale cu PRM si PUR. Cit priveste presedentia acestui for, cel putin doua persoane lupta pentru acest scaun: Ion Rotaru – fostul primar al municipiului Piatra Neamt si presedinte interimar al PSD Neamt, si Dan Constantin – om de afaceri si vicepresedinte al organizatiei municipale Piatra Neamt a PSD.
Protocoalele incheiate de PSD cu PUR si PRM prevad ca cele doua posturi de vicepresedinte sa fie
ocupate de reprezentanti ai acestor doua formatiuni politice. Cel mai probabil este vorba despre Valerica Fratila (PUR) si Dumitru Badea (PRM). Daca Ion Rotaru nu va fi ales presedinte al CJ Neamt si dat fiind insuccesul lui in alegerile locale, este probabil ca scaunul sau de presedinte interimar al PSD Neamt sa se clatine. Decizia in acest sens va fi luata dupa Consiliul National al PSD, care va fi urmat de alegeri ce vor avea loc in delegatia permanenta a PSD Neamt. (Lucia CRAINICU)

Comentarii