Unui octogenar ii sint iertate iubirile din tinerete

Bunica Paraschiva, la 82 de ani, ar putea spune, privind in urma, ca viata
ei a fost asemeni unei telenovele. Dar batrina stie prea putin din viata
agitata care se perinda pe ecran. Cel mai bine stie si povesteste cum a fost
viata ei, inceputa frumos si care se apropie de sfirsit in caminul spital din
Roman. Ii place sa povesteasca, chiar daca povestea pe care o spune nu
este frumoasa. Pe fata zbircita de vreme si de griji numai ochii au ramas vii
si se umplu de lacrimi cind povesteste cum a trait singura amar de ani si se
lumineaza cind povesteste despre stranepoata ei. Dupa 25 de ani de
casnicie barbatul i-a plecat de acasa si a revenit dupa alti 30, ca si cum ar fi
plecat ieri. Astazi, amindoi isi traiesc batrinetea la caminul spital, la distanta
de citiva metri, fara sa-si vorbeasca, ca si cind nu s-au cunoscut niciodata.
„M-am maritat de tinara si, dupa 25 de ani, barbatul meu a plecat de acasa
fara sa-mi spuna nimic. Ii placeau femeile si dupa ele a plecat. Din cind in
cind, auzeam ca ar fi ajuns prin Harghita sau prin alt colt de tara. Am ramas
singura acasa sa ma ocup de gospodarie. Norocul meu a fost ca aveam
deja doi nepotei care stateau in vacanta la mine si aveam ocupatie. Ma
luam cu treaba, cu pasarile, cu gradina si uitam. N-am avut noroc”, spune
Paraschiva.
Dupa ce i s-a intors barbatul, a fost si mai rau, pentru ca el s-a intors
„damblagit”, cum spune bunica Paraschiva. Dupa putini ani in care a stat
acasa, a ajuns la caminul spital si batrina a ramas iarasi singura. „La mine,
la Valeni, din noiembrie – cind incepe sa ninga – pina in primavara, nu mai
poate intra nimeni in sat. Casuta mea era cam singura, vecinii sint departe
si n-am vrut sa mor singura, sa ma gaseasca vecinii dupa o saptamina
pentru ca nu m-au mai vazut umblind prin curte”, ne spune bunica
Paraschiva.
Primul popas a fost in apartamentul fiului sau, dar nu a vrut sa ramina cu ei
pentru ca in casa erau deja sase persoane. A venit la camin pentru ca nu a
vrut sa fie o povara pentru baiat si pentru nepoti. De cind a venit la camin, a
vorbit cu barbatul ei doar de vreo cinci sau sase ori. La inceput, impartea
cu el pachetele pe care le primea de la baiat sau de la nepoti. El nu s-a
interesat vreodata de ei, asa ca a fost uitat incetul cu incetul. Mai in virsta
si macinat de boala, mosneagul isi ispaseste pacatele vietii. „Il mai vad,
citeodata, dar e ca si cum as vedea un strain”, ne spune bunica, neuitind
sa adauge ca linga colegele ei de salon are mai multa companie decit a
avut in multii ani petrecuti in singuratate acasa.
Cea mai mare bucurie a ei sint sarbatorile de Craciun si de Paste, cind
nepotul cel mai mare o ia la el acasa si ea sta linga stranepoata si se uita la
televizor. „In restul timpului, chiar daca stau la camin, stiu ca ei sint
aproape. Cind au timp mai trec pe la mine. Sint multumita”, ne spune
batrina care, la 82 de ani, pare sa-si fi gasit linistea de care n-a avut parte
toata viata. (Cosette ZANOCEA)