Un iesean cere jumatate de milion de euro pentru suferinta sa si a fratelui sau

Subtitlu

marți, 12 ianuarie 2010, 00:02
3 MIN
 Un iesean cere jumatate de milion de euro pentru suferinta sa si a fratelui sau

Un octogenar din Iasi le solicita magistratilor de la Tribunalul Judetean sa oblige statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata sumei de 500.000 de euro. Constantin Teodoroiu (de 80 de ani) cere aceasta suma drept despagubiri morale pentru suferintele prin care a trecut, alaturi de fratele sau, Adrian, in inchisorile comuniste. „Eu si fratele meu am fost condamnati de Tribunalul Militar Iasi la inchisoare, pentru «apologie a infractiunei». Eu am primit un an de detentie, in vreme ce fratele meu a fost condamnat la 8 ani de inchisoare", a precizat reclamantul in cererea inaintata instantei de judecata. Acesta a povestit ca, in primavara anului 1948, el si fratele sau, care era profesor de matematica, au fost saltati de cinci indivizi de la Siguranta (viitoarea Securitate – n.r.) de la casa lor din Dorohoi. Octogenarul spune ca el a fost acuzat ca era simpatizant al miscarii legionare, in vreme ce fratele sau a fost condamnat pentru ca ar fi infiintat un centru de legionari. Insa Constantin Teodoroiu spune ca, la acea data, cind avea doar 19 ani, nu stia ce insemna „miscare legionara". Acesta mai adauga ca fratele sau nu a fost niciodata membru al unei astfel de organizatii si ca totul a pornit de la un denunt al unei persoane rau-voitoare. „Aceste aspecte ce au fost surprinse in sentinta sint false in totalitate. In noaptea de 14 spre 15 mai 1948, in curtea casei noastre au intrat cinci indivizi de la Siguranta si ne-au luat pe mine si pe fratele meu, care era profesor de matematica la Liceul Teoretic «Grigore Ghica Voievod»", sustine ieseanul. Au fost dusi intr-un imobil, le-au fost adresate citeva intrebari banale, dupa care li s-au luat sireturile si curelele de la pantaloni si au fost incarcerati in Penitenciarul Suceava.

"Temnita de la Suceava era considerata al doilea Auschwitz"

Ieseanul spune ca totul a plecat de la un curier care i-a dat fratelui sau o scrisoare, in care il intreba daca ar fi interesat sa faca parte din gruparea legionara. Insa profesorul Adrian Teodoroiu a rupt acea scrisoare, nefiind tentat de propunere. Chiar si asa, cel care i-a dat scrisoarea facea parte din Siguranta si, prin denaturarea adevarului, cei doi frati au ajuns in inchisoare. „In renumita temnita de la Suceava, considerata al doilea Auschwitz, am luat contact cu infernul. Am fost dusi intr-o incapere de 5/5 metri, unde am stat alaturi de alte 50 de persoane, pe paturi supraetajate, cu geamuri ermetic inchise si unde ne faceam si nevoile. Ne bateam sa ducem tineta afara, pentru a lua o gura de aer", mentioneaza ieseanul. Acesta mai povesteste ca bataile la talpa, in timp ce avea indesat un ciorap in gura, erau la ordinea zilei. Mai mult, octogenarul isi aminteste ca, dupa bataile primite, detinutii erau alergati pina cind li se coagula singele pe talpi. In plus, ieseanul sustine ca „meniul" din inchisoare continea ciorba de sobolani, fire de iarba „proaspata", precum si turte cu chirpici si linte. „Daca murea vreunul dintre noi, gardienii ne «incurajau», spunindu-ne ca a ramas o piine in plus pentru popor", isi aminteste Constantin Teodoroiu.

Cind a iesit din puscarie, a trait din mila oamenilor

La un moment dat, spune Teodoroiu, fratele sau a fost transferat la Penitenciarul Aiud, acolo unde erau dusi intelectualii, care erau considerati a fi cea mai mare amenintare pentru regimul comunist, nou instalat in Romania. De asemenea, fostul detinut politic spune ca fratele sau a iesit din inchisoare in 1955 schiop de un picior, fiind obligat sa-si stabileasca domiciliul in judetul Constanta, „unde a trait din mila oamenilor, care ii mai dadeau de mincare". In plus, fostul profesor de matematica nu a mai putut profesa vreodata in invatamint, fiind supravegheat constant de Securitate pina in 1989, anul in care a decedat. „Trebuie sa recunosc faptul ca, in realitate, nu exista sume de bani care sa poata acoperi latura morala a patimilor pe care le-am indurat sub regimul comunist, dar mai ales pe cele indurate de fratele meu, al carui mostenitor legal sint. Insa urmasii mei, care au avut de suferit, la rindul lor, de pe urma acestor fapte antiumane au dreptul la o viata mai buna", isi incheie cererea Constantin Teodoroiu. Instanta a decis ca primul termen al acestui proces sa aiba loc pe data de 10 februarie.

Comentarii