Consilierii locali nu sint prea interesati de frigul din casele celor care i-au votat

miercuri, 15 noiembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Consilierii locali nu sint prea interesati de frigul din casele celor care i-au votat

Ca sa dovedeasca ce mult ii intereseaza, au inclus problema caldurii la rubrica diverse de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local (CL) Vaslui de ieri. Cele aproape doua ore de discutii nu au dus la nici un rezultat.
Gheorghe Acatrinei, printre altele si membru AGA la Goscom, a spus ca "trebuie sa facem ceva sa depasim momentul", fara a preciza ce anume. Ioan Stamatin s-a legat in principal de cei care fura apa din calorifere si de blindajele facute "la negru" cu persoane neautorizate. Viceprimarul Vasile Gheorghiu a incercat sa-i convinga pe cei prezenti ca trebuie gasite solutii pentru recuparea restantelor, fara a veni cu vreo propunere. Augustin Ilies a fost de parere ca numai un cadrul legislativ adecvat ne-ar putea scoate din impas, cum ar fi popririle pe salarii. Stefan Dicu a subiniat ca cel mai bine ar fi ca angajatii de la Goscom care se ocupa de incasari sa incerce sa recupereze banii acolo unde nu pot administratorii.
Bomboana pe coliva a fost pusa de Constantin Poiana, care, in calitate de presedinte de sedinta, a concluzionat: "Nu o sa scoata acum consilierii bani din buzunare ca sa dea la Goscom pentru ca populatia sa aiba caldura."
A intervenit si Marian Puescu, directorul UTU Vaslui: "Miine (astazi – n.r.), voi pleca la Bucuresti, impreuna cu directorul Paval de la Goscom, pentru a purta noi discutii cu conducerea Termoelectrica. Incercam sa facem niste artificii, cum ar fi pornirea unui singur cazan, pentru 7-8 asociatii. Dar sa nu credeti ca ma intorc cumva de la Bucuresti ca un pom de Craciun." (Theodor ISTRATE)

Comentarii