Multimilionarii Cadrilaterului

Dupa cel de-al doilea razboi balcanic, Romania obtinea, prin pacea de la Bucuresti din 1913, doua judete din sudul Dobrogei: Durostor si Caliacra. Cele doua judete au format asa zisul Cadrilater. Ulterior, prin Tratatul de la Craiova din 1940, Romania ceda Bulgariei Cadrilaterul. Acesta a fost momentul cind zeci de mii de romani au plecat din noua Dobroge bulgara si s-au refugiat in Romania, parasindu-si casele, paminturile si celelalte bunuri agonisite o viata. Dupa 60 de ani, acesti refugiati vor primi, in sfirsit, despagubiri pentru pierderile suferite.
In baza Legii 9/1998 si a unor cereri adresate Comisiei de aplicare a Legii 9/1998 din cadrul Prefecturii, doi vasluieni au obtinut dosarele de acordare a compensatiilor. Acestea contin acte doveditoare ale proprietatii asupra pamintului si bunurilor ramase in Bulgaria. In urma unor expertize contabile a fost stabilita si contravaloarea bunurilor pierdute, pentru care vor primi despagubiri.
Anul trecut, dosarele au fost inaintate Comisiei Centrale din cadrul Ministerului Finantelor (MF), care urmeaza sa aprobe virarea banilor. O copie a acestor dosare a fost trimisa si beneficiarilor compensatiilor. In situatia aprobarii compensatiilor, MF va vira banii in transe, in functie de sumele alocate de la bugetul de stat, special in acest scop. Platile se vor face prin Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat (DGFPS) Vaslui.
"In 24 de ore parintii mei au fost nevoiti sa treaca in Romania"
Primul beneficiar al unei compensatii de 506.774.394 de lei este Teodor Lificiu, din Birlad. Teodor Lificiu s-a nascut in 1909, intr-un sat din apropierea Birladului. In 1934, dupa terminarea Seminarului Teologic de la Galati, tinarul preot Lificiu a primit parohie pe malul bulgaresc al Dunarii, in zona Cadrilaterului, in satul Sougeac, comuna Cazalgiclii. Localitatea, care pe atunci era pamint romanesc, a facut parte din fostul judet Durostor. Impreuna cu sotia sa Lucia, Teodor Lificiu s-a mutat in satul Sougeac. Acolo si-au injghebat o gospodarie bine pusa la punct. Aretia Pelea, una dintre fiicele lui Lificiu, ne-a povestit: "Tot acolo s-au nascut si patru dintre cei sase copii citi am fost. Numai ca doi dintre ei au murit la o virsta frageda si au fost ingropati in Sougeac. La inceput, parintii mei au dus-o mai greu. Ulterior, au primit de la biserica un teren pe care sa-si construiasca o casa si 10 hectare de teren arabil. Dupa citva timp, parintii mei au inceput sa-si cladeasca o casa. Au muncit la ea citiva ani si in cele din urma au ridicat o casa spatioasa si foarte frumoasa. Eu nu mai tin minte cum era pentru ca eram foarte mica, dar tata ne-a povestit in repetate rinduri despre ceea ce a fost acolo."
Dupa sase ani de trai in Sougeac, vremurile tulburi din acea perioada au fortat familia Lificiu sa paraseasca meleagurile Cadrilaterului. In 1940, la Craiova, Romania si Bulgaria au semnat un tratat prin care cele doua state se obligau sa demareze actiuni masive de repatrieri reciproce. Astfel, o mare parte dintre romanii care locuiau in aceste zone au venit in Romania, iar populatia de origine bulgara de la noi a plecat in Bulgaria.
"Acest schimb de populatie s-a facut foarte rapid. Oamenii nici n-au avut timp sa-si faca pregatirile necesare. In 24 de ore, parintii mei au fost nevoiti sa-ti stringa citeva lucruri si sa treaca in Romania. Ne-au ramas acolo aproape totul. Pina si recoltele au ramas pe cimpuri. Tata n-a apucat sa ia mai nimic, doar citeva lucruri pe care le-a putut pune in ceva bagaje de mina", ne-a mai spus Aretia Pelea.
Dupa aceasta veritabila deportare, familia Lificiu s-a mutat in Birlad. Insa, sotii Lificiu au dus cu ei in permanenta dorul de locurile acelea.
"Tata si mama au fost foarte legati de acele locuri. Au trait bine acolo si mi-au povestit ca toti romanii s-au inteles bine cu bulgarii. La circa 20 de ani dupa ce au revenit in Romania, la cererea parintilor, am plecat in Bulgaria pentru a mai gasi citiva dintre prietenii lor. Mama si tata ar fi vrut sa mai mearga odata prin acele locuri ca sa le mai revada si sa mearga si la mormintele celor doi frati ai mei. Dar nu s-a putut. Dupa decembrie 1989, i-am ajutat pe parinti sa obtina despagubiri din partea statului roman. Atunci s-a infiintat o asociatie nationala a celor care au locuit in zonele Cadrilater si Silistra si care militeaza pentru obtinerea de despagubiri. Cu ajutorul asociatiei, din 1996 am inceput sa fac toate demersurile necesare. Am intocmit dosar complet, cu toate actele care ni s-au cerut si l-am inaintat la Prefectura Vaslui", ne-a mai precizat Aretia Pelea.
Ea ne-a spus ca raspunsul favorabil pentru primirea despagubirilor l-au primit in vara anului trecut. Din nefericire, pentru Teodor Lificiu vestea rezolvarii doleantelor sale a sosit mult prea tirziu. Pe 28 decembrie 1999, batrinul s-a stins din viata la virsta de 90 de ani. Pentru toate pierderile pe care le-a suferit, Lificiu a primit peste jumatate de miliard de lei.
Dintr-o avere, citeva lucruri, incarcate in trei cotigi trase de magari
Al doilea fericit beneficiar al compensatiei este Zamfira Droahna, din Husi. Dupa cedarea Cadrilaterului, Droahna s-a repatriat. In urma sa, in comuna Bazarghean, judetul Durustor, din Bulgaria, au ramas bunuri evaluate la 592.342.781 lei.
Din 1947, Zamfira Droahna, de 99 ani, locuieste la Husi, in casa de pe strada Stefan cel Mare nr. 141, care apartine Elenei Hoata, fiica ei. Chiar daca mai are un an pina va implini un secol de viata, Zamfira Droahna este un bun partener de dialog. Cind statul bulgar a dispus evacuarea romanilor din Cadrilater, sotii Zamfira si Gheorghe Droahna, impreuna cu cei patru copii ai lor, au fost alungati dincolo de Dunare.
Zamfira Droahna ne-a povestit ca asupra lor aveau doar citeva bagaje, incarcate in trei "cotigi" trase de magari. Familia Droahna a abandonat in satul Bazarghean, judetul Durustor, o casa cu sase camere si doua sali, beci, doua magazii, 10 hectare de teren arabil, 2.500 mp de teren cu plantatie de vita de vie, o livada cu 50 de pomi fructiferi si 43 de duzi si un teren de 1.400 mp cu bumbac.
Zamfira Droahna a declarat: "Majoritatea locuitorilor din satul unde locuiam cu sotul erau turci si bulgari. Romanii erau mai putini, dar aproape toti erau in administratia locala. Sotul meu era singurul invatator din sat. Cind ne-au alungat bulgarii, am lasat o gospodarie cum rar se vad si prin Husi. Am lasat o casa noua, construita cu un an inainte. Hectarele de teren erau plantate. Am lasat noua hectare de griu, care era aproape copt. Tin minte ca ploua in ziua cind ne-au alungat peste Dunare. Am facut rost de niste rogojini, ca sa adapostim copiii, care erau mici. Aveam doar o fata mai mare, avea vreo 15 ani pe atunci. In rest, baiatul si celelalte doua fete aveau de la 4 pina la 9 ani. Dupa ce-am stat vreo saptamina pe acel cimp, am fost repartizati in satul Carol I din Calarasi, adica chiar pe mosia regelui Carol. Am fost gazduiti in locuintele oamenilor de acolo. Am stat inghesuiti, la un loc cu proprietarii locuintelor. In satul ala am stat pina in 1945. Din 1940, am stat singura cu cei patru copii. Pe sotul meu l-a mobilizat in armata. A fost trimis pe front, in Basarabia. In 1945, cind se mutase frontul in zona Husului, el a fost prins si batut de rusi. Eram si eu in zona asta, asa ca sotul meu a murit chiar in bratele mele. L-am ingropat fara sa am un colac pe masa. Era foamete atunci. Pot sa scriu un roman despre nenorocirile pe care le-am trait. Consider ca mi se va face dreptate, daca statul roman ma va despagubi. Pentru ca, in 1935, statul roman a primit bani de la statul bulgar. Detin acte, prin care statul bulgar a platit 350.000 de lei pentru averea mea. Dar, eu n-am primit nici un ban."
Elena Haota, fiica Zamfirei Droahna, are 71 de ani. Ea ne-a spus: "Am procura de la mama. Eu am facut dosarul, pe care l-am inaintat la comisia judeteana care pune in aplicare Legea nr. 9/1998. Pe 12 ianuarie 2000, dupa expertizarea averii ramase in Bulgaria, mi s-a spus ca trebuie sa primesc 529.342.781 de lei. N-am primit nici un ban pina in prezent. De la Prefectura mi s-a spus ca nu sint bani." (Paul IFRIM, Mihai VASILE, Gabrian BEJENARU)