Basescu cirmeste PD spre dreapta

luni, 13 august 2001, 23:00
2 MIN
 Basescu cirmeste PD spre dreapta

Atragerea electoratului de dreapta pare sa fi devenit o miza si pentru PD. Traian Basescu iese mai nou la rampa cu declaratii in pur stil liberal: retrocedarea integrala a padurilor si acordarea Pelesului catre regele Mihai, daca dovedeste ca a fost proprietar.
Presedintele PD, Traian Basescu, a declarat ieri ca Partidul Democrat va sustine, la dezbaterea ordonantei prin care se modifica Legea 1/2000 privind retrocedarea terenurilor agricole si forestiere, ca padurile sa fie retrocedate integral fostilor proprietari. Basescu a sustinut ca in prezent retrocedarea padurilor a fost blocata, iar Romsilva "defriseaza ca niciodata" terenurile forestiere care ar trebui retrocedate fostilor proprietari. El a aratat ca Romsilva percepe taxe foarte mari pentru administrarea padurilor si, intrucit proprietarii nu le pot plati, se pune problema "sa dea padurile inapoi". Basescu a apreciat ca aceasta situatie este determinata de faptul ca nu a fost aplicata legea care permite infiintarea ocoalelor silvice private
Basescu mai declara ca solicitarea regelui Mihai de retrocedare a Castelului Peles trebuie sa fie tratata la fel ca solicitarea oricarui cetatean care revendica un bun ce i-a fost confiscat abuziv. Basescu a sustinut ca palatul trebuie retrocedat daca regele Mihai va face dovada ca a fost proprietarul acestuia. "Aici ramin si Pelesul, si Bulevardul Magheru, si castelul Bran, nimeni nu le ia in spate sa plece din Romania", a spus presedintele PD, care a aratat ca, cel putin in Bucuresti, retrocedarea acestor imobile din zonele centrale ar putea determina rezolvarea problemelor legate de consolidarea cladirilor.
Fostul suveran al Romaniei Mihai I a solicitat, la Primaria din Sinaia, retrocedarea Castelului Peles, precum si a altor imobile din jurul castelului si o serie de terenuri virane din judetul Prahova, a declarat Adrian Vasiliu, avocatul fostului suveran. Avocatul a precizat ca a depus personal solicitarea de retrocedare la Primaria Sinaia, in data de 7 august, si ca cererea depusa se refera si la imobilele Foisor si Pelisor. Fostul suveran mai revendica "o serie de imobile mici din domeniul Azuga-Predeal" si mai multe terenuri. (M.P.)

Comentarii